You better lose yourself in the music...

           Nu sunt tristă azi,dar nici veselă. Nu sunt veselă pentru că nu prea am cu cine să râd.

Mă simt puțin obosită dar sigur o să îmi revin după 10 minute de somn.

          

          E o dimineață toridă,la fel ca majoritatea dimineților de vară. Mi'e dor de'o excursie cu prietenii,să cântăm și să râdem pentru nimicuri. Mi'e dor să merg la bunici unde să stau până la 00.00 în fața porții cu băiatul de care îmi plăcea odată,Claudiu,să povestim,iar timpul să treacă pe nesimțite. Să mă trezesc in pijamale și să ies zăpăcită in curte la 14.00,cu părul ciufulit și ruptă de foame,apoi să realizez că cei 4-5 oameni de pe stradă se holbează la mine,inclusiv vecinul cel drăguț {:d} . Să fug repede în casă roșie la față,sau pur și simplu să le fac cu mâna cu zâmbetul meu tâmpit pe față.

       Mi'e dor să pierd vremea. De ceva timp nu mai știu ce e aia să hoinărești pe străzi făcând cu ochiul băieților drăguți de care oricum uit până a doua zi,să stai ore întregi pe o bancă,râzând din nimicuri,să ne adunăm iar,toți,gașca veselă,și să jucăm iar jocul ăla stupid cu cine primește cele mai multe șervețetel de la necunoscuți [:d].

   Mi'e dor de o toamnă liniștită,să mă plimb singură pe drumuri de țară,uitându'mă la nori și adunând frunze roșii și galbene,de care uit oricum când văd o buburuză zburând pe lângă mine,sau câte un fluture mai îndrăzneț care are curajul de a se apropia de mine,sau o floare ce își împrăștie mireasma. Îmi aduc aminte cum,mic copil fiind,mergeam mereu cu tatăl meu într'o livadă din apropiere și culegeam mure sau fragi. Acolo am văzut primul șarpe,aproape,acolo am țipat,lângă iazul din apropiere ne dădeam pe "liane"- crengi lungi de răchită,acolo am atâtea amintiri.

    Mi'e dor să mă trezesc zâmbind de dimineață,nu somnoroasă și căutând cana de cafea,împlinită,nu plină de regrete sau de dorințe,cu tine,nu singură așa cum mă simt. Mi'e dor să primesc acele mesaje de la tine,mi'e dor să mă trezești cu dimineața'n cap,mi'e dor să pierd nopți vorbind la telefon,mi'e dor de visele noastre. Mi'e dor să'mi spui că sunt viața ta,mi'e dor să'mi spui cât de mult mă iubești,mi'e dor de trecut..

   Nu am regrete,cel puțin nu cred. De ce aș fi nefericită acum? Am tot ce îmi trebuie. Sunt sănătoasă,ai mei sunt bine,nu îmi lipsește nimic,material vorbind,am un băiat atent și dulce care mă ține în brațe și mă sprijină când am nevoie,am o prietenă care stă ore în șir ascultându'mi idioatele povestiri..te am pe tine. Departe,nepăsător,dar în minte te am. Am amici care mă caută doar ca să mă întrebe cum o mai duc,am persoane cu care vorbesc doar de câteva ori pe an,dar care îmi dar în ajutor când vad vre'un  status tragic.

   Am muzica mea,am versurile mele,am caietul meu cu povestiri,jurnalul meu,poze cu prieteni,amintiri.. Urme de pași pe gresia rece,fantome ale trecutului,persoane peste care timpul a aruncat o perdea de ceață,lacrimi sau zâmbete,același drum prăfuit ce îmi e vechi prieten,ce mi'a ascuns secretele,ce mi'a primit lacrimile,ce m'a lăsat să îl lovesc de câte ori eram dezamăgită.

   


                 Toate acestea fac parte din mine. Azi a fost ziua în care m'am întors pentru o secundă în timp. Și am descoperit ce se întâmplă când trecutul atinge prezentul.