Kenvelo-dulce delir...

   Lacrimi fierbinti,o inima de gheata. Pasi pe coridorul intunecat si o imagine in cap. Rochia cea rosie in care am adormit,zapaceala. Parul ciufulit,expresia de mahmura si rimelul intins in jurul ochilor.

   Iar m´am trezit plangand. Incerc sa´mi amintesc ce s´a mai intamplat aseara pe la party,dar capul meu vajaie,camera se invarte si sunt nevoita sa ma sprijin in perete ca sa nu cad. Flash´uri,amintiri in treacat,un mic zambet pervers in coltul gurii apoi tacere.

  Ma uit la chipul obosit al fetei din oglinda. Ma intreb de ce zambetul ei e atat de fals si de ce totusi reuseste inca sa seduca sau sa minta pe cei din jurul ei?..

  Un sarut nevinovat cu un baiat despre care imi amintesc destule,dar care ramane imprimat pe retina doar pret de o secunda.Tu din nou.. Imi sterg cu mana rujul rosu de pe buze,ma murdaresc,ma asez pe gresia rece si incep sa plang.

          Singura printre atatea camere mari mi se face frica.

   Imi e foarte frig,iar lacrimile fierbinti ce aluneca pe obraz cad usor pe genunchii goi,ca o raza de soare pe un cub de gheata.

Simt o durere puternica in piept,ce ma arde. ma doare capul prea tare ca sa´mi mai pese.

  Incerc sa ma ridic incet. Mi´e atat de frig incat m´am facut alba la fata. Suna telefonul. Il aud din baie. Ma intreb pe unde o fi si cine ma suna.. Ma uit din nou in oglinda si nu vad decat un chip speriat. Imi iau pantofii de pe jos si incerc sa caut nenorocitul ala de telefon in haosul provocat tot de mine. Alex,baiatul cu care am avut sarutul aseara. Ma lipesc de peretele din camera mea si incep sa tremur de parca as fi fost drogata. Ce se intampla cu mine? 

   ''Alo?" 
   "Buna Allee,ce faci?"
   Are o voce calda,calma,dar tot nu imi opreste lacrimile.  
   "Allee,mai esti?Ai patit ceva?"
   "Da,adica nu. Adica,da sunt,si sunt bine."
   "Ma urasti?"
   "Esti prietenul meu cel mai bun. De ce sa te urasc?"

   "Imi pare rau.."

   "Si mie,ca te'am lasat..Sper doar sa nu afecteze asta cumva..."

   "Pai,nu cred ca va avea de ce...doar daca.."

   "Trebuie sa plec,imi pare rau. Te sun eu mai tarziu..pa."

   Adevarul este ca mereu am avut o slabiciune pt el,dar am hotarat sa ramanem doar cei mai buni prieteni.

   Ma uit pierduta la o poza in care zambeam pe afara. Ametesc,cad pe covor si nu ma mai ridic. Iar doar o patura,o pun pe mine si atipesc,cu lacrimi in ochi.

   "Andrei!!!" Repir greu,sunt speriata si incep sa plang ca un copil fara sa pot sa realizez ce fac si sa pot controla ceva.

   M´am trezit,ma uit la tavan,incerc sa ma ridic dar nu reusesc. Raman pierduta acolo jos,cu un simplu nume pe buze. Andrei..

    

                                     Te iubesc puștiule..te iubesc!