Morning sadness

                  Și știi,e senzația aia de gol in stomac,când te simți gol,când nu știi cum să reacționezi la comportamentul celor din jurul tău. Presimt că ziua de azi o să se termine rău,foarte rău..

   Oarecum,din cauza ta imi neg sentimentele față de ...Nu,asta nu e un început bun.

Deci,din nou:

 Și știi,e senzația aia de gol în stomac,știi,ca atunci când te afli in vârful unui munte,a unei prăpăstii,și te uiți la întinderea întunecată dn fața ochilor tă,și rămâi pierdut. Așa mă simt și eu acum. "Căpușorul" meu explodează. Și totuși pot zice că azi am simțit că nu mă urăști in adâncul inimii tale,așa cum credeam.. Dar bineințeles,ești rece și oarecum de nerecunscut.

       Am recitit la infinit conversații peste conversații,pe diferite id'uri.. Și trebuie să recunosc,mi'e dor de tine. Știi,când îmi amintesc că in acele momente de disperare supremă ți'am dat add, și când mă gândesc la cum ai vorbit cu o străină.. Eu te știam,și tu erai atât de optimist,vedeai totul bine,pe când eu,lovită de un val de sentimente ciudate,iți povesteam tocmai ție cât mi'e de dor de copilul de altadată.

   Aberez. Tu..tu nu ai fost niciodată un copil,mereu te gândeai la viitor,mereu îți faceai planuri.

Vorbeam azi cu o fată care îmi

citește blogul,și mi'a zis că îmi e dor de tine. Da,așa e.. O altă optimistă,și ea,îmi zicea că se va rezolva și că totul va fi bine dacă ne iubim cu adevărat,că putem trece împreună peste toate. A zis ca 800 de km e un capăt de lume. Nu e un capăt de lume, e mai mult,e cifra care ne desparte,kilometrii aia imposibil de străbătut,singurul obstacol in calea fericirii. "dacă va iubiți cu adevărat"...

 Andreea,îmi zicea să merg la tine,îmi zicea să te vizitez,să'ți fiu alături fie și numai preț de 5 minute.. Nu vreau să mă mai gândesc la scenariul ăsta.

    Și cum ziceam,azi am simțit că nu mă urăști. Deși a inceput prost,aproape cu o ceartă,brusc te'ai calmat.. Am văzut din nou în tine băiatul ăla de care îmi era dor. Am simțit că mă cuprinde liniștea,eram și eu calmă,și respiram încet,apoi brusc parcă totul a încremenit.. Ca într'un film,ne'am oprit în timp. Camera a început să se învârtă cu mine și m'am trezit brusc când mi'a sunat telefonul. Tu ai plecat între timp..

 Și am ajuns să cred că nu mai trebuie să încerc să te uit,pentru că nu voi reuși. Am de gând să te păstrez aici pentru totdeauna.. Și asta îmi amintește de o fraza tare auzită azi:«Când fiica mea o să mă întrebe:"mamă,care a fost prima ta dragoste?" nu vreau să răscolesc amintiri din trecut. Aș vrea să merg in dormitor și să te arat spunând că tu,tu ai fost prima și ultima mea dragoste..»

  Știam că ziua de azi va fi una rea. Nu pot să cred că iar fac aceleași greșeli .

   Și ieri,desi am crezut că ziua se va termina prost,și am avut dreptate într'o oarecare măsură,totuși poate că nu a fost așa rău. Eram supărată și tristă,iar tu ai observat asta,și mi'ai fost alături. De ce zic că s'a terminat prost? Pt. că puteam  sfârși altfel...

   Dar nu mă mai plâng. M'am obișnuit deja cu tine așa,cu tine nepăsător și rece. Dar mă întreb...de ce oare îmi spui că încă ții la mine apoi brusc nu mai dai semne de viață câte o săptămână? Singurul răspuns care îmi vine în minte e pentru că ți'e teamă. De ce ți'e teamă? De trecut. Îți este teamă pentru că te'ai chinuit să mă uiți,și revenind brusc în viața ta,fie chiar și ca amică,te poate face să te gandești din nou la noi,iți reamintește că undeva intr'un colț al inimii tale nu m'ai uitat și incă ții la mica ta copilă prostuță.

   Dar viata,cu bune si rele,e facută să o trăim,să avem parte de întamplări care să ne schimbe percepția asupra lumii,să ne facă mai conștienți că fiecare acțiune a noastră are și o consecință și trebuie să ne gândim la ceea ce facem...

  Am știut să sufăr.Mereu am știut. Am știut când să plâng și când să fiu veselă,chiar dacă sufeream sau nu. Inima mi'a creat dependență de tine și îmi hrănește inconștiența. Aș putea să'mi creez o stare de fericire,pentru că in fond,noi decidem cum ne simțim,avem control asupra sentimentelor,dar nu vreau.

    Îmi place cum doare. Îmi place să rămân pierdută printre niște amintiri cu tine,să stau să ascult aceleași melodii, îmi place să'ți cerșesc cuvinte, să tresar de fiecare dată când se deschide o nouă fereastră de mess,și să rămân dezamăgită că nu ești tu.
    M'am obișnuit de mult cu durerea,și de fiecare dată când apari chiar și pentru o fracțiune de secundă în viața mea îmi repet în gând:"Nu va dura mult,nu te ambala,se va termina la fel de repede cum a început..." Ai idee cât de mult mă rog să mă înșel măcar o dată??

   Simt cum arde în mine aceea durere,cum e pe cale să explodeze în râuri de lacrimi fierbinți ce cad pentru a 1000 oară pe fața mea obosită si sătulă de toți și toate. Dar o să rămână acolo în interior. Fetele mari nu plâng,nu'i așa iubire?

   Sunt sătulă de lacrimi,sătulă să'mi plâng de milă,sătulă să fiu bântuită de amintirea ta. Am 2 săptămâni de când nu dorm decât 5-6 ore pe noapte..iar pentru mine,in vacanță asta e extrem de puțin. Mă trezesc oră de oră,fie din cauza unui vis,fie pentru că pur și simplu tresar în somn,mă uit la telefon,ascult muzică,apoi adorm din nou,și povestea se repetă. Nu am liniște,dar nu știu dacă e vina ta. Visez tot felul de prostii,mă sperii,mă trezesc plângând,mă răsucesc de sute de ori,mi'e ba cald,ba frig... Aș vrea să se termine o dată totul,să mă pot liniști,dar e impropriu spus că aș vrea să se termine.  Aș vrea să se termine coșmarul care mi se repetă în cap zilnic,și aș vrea un nou început. Un început cu tine,cu mine,cu noi..să fie bine,să te pot suna,să'ți spun din nou că te iubesc si să aud din nou"Și eu te iubesc dragoste" sau "Te iubesc păpușă".. Am devenit obsedată de aceste două expresii,mai ales "păpușă"...

   Încep să aberez și să mă pierd în propriile mele gânduri si rânduri.  Mâinile încep să'mi tremure și nu mai pot scrie. Stau și recitesc și completez post`ul  ăsta de vreo 2 zile și tot nu reușesc să îl fac să sune așa cum simt că trebuie.. Dar o să rămână așa,căci poate așa e mai bine,să vezi exact ce și cum se mai întâmplă cu mine..

 

                                           

                           

                                          Și mă mai intreb un lucru:îmi mai citești oare blogul?

În fond,e despre și pentru tine. :*