Cred că tu ești orb. Ori asta,ori ție chiar îți place să te joci. Cum să te mai cred când îmi zici că ții la mine când tu,dacă ieri m'ai trezit la 02.30 ca să îmi spui că îți e dor de mine,și m'ai sunat și ai zis lucruri ce din nou au creat senzațiile acelea,azi te comporți de parcă nimic nu s'ar fi întâmplat. Ok,am înțeles,mă crezi păpușa ta,la propriu,chiar crezi că ești stăpânul sentimentelor mele,cel care are controlul absolut asupra mea,care poate aparea oricând și oriunde și cu orice scop iar eu nu am dreptul la replică. Eu sunt cea care,ca o umilă fraieră care te'a iubit enorm de mult,trebuie să tacă și să accepte orice,indiferent de trecut.

Ajunge. Orice om are o limită. Tu nu ai știut când să te oprești. Ai depășit'o,ai călcat în picioare sentimente,te'ai jucat cu inima mea,ți'ai permis să pleci și să revii oricând a doua zi cu zâmbetul pe buze și mereu te'ai așteptat să'mi calc orgoliul în picioare și să te primesc din nou cu brațele deschise. A funcționat de fiecare dată. Ai fost mereu fericit. Mereu ai știut că am o slăbiciune pentru tine și ai profitat la MAXIM de asta. Sper că acum ești fericit că ți'ai bătut joc de mine. Că ai reușit să mă faci nefericită. Dar știi ce. Zâmbesc. Da,da,zâmbesc. M'am săturat de lacrimi. E timpul să mă bucur de viață.
Totuși,sunt lovită de oboseală. Sticla de Cola și chips'urile nu mă mai ajută cu nimic. Pare că totul e gri momentan dar.. las` că vine soarele și pe strada mea.
Nu credeam că mă voi întrista scriind asta,dar încep să văd că nu e așa ușor să pun capăt la tot. De fiecare dată când te aud vorbind sau când știu că îți e dor de mine,simt că totul nu e în zadar,că ne va fi și bine,că ții la mine și că intr'adevăr se merită să luptăm pentru noi. Dar apoi brusc tu dispari.. Și lumea mea se dărâmă. Dar toate astea sper să se termine în curând. Sper să găsesc o metodă bună să scap permanent de toate.
E timpul să văd părțile rele din tot ce a fost. Tot ce am trecut cu vederea,uitat,lăsat baltă.
Ai ajuns să mă cauți doar atunci când ești beat. Doar atunci îmi simți tu lipsa. Asta arată cât de mult ții la mine..:-j. De câte ori încercai să mă faci să mă despart de tine,te comportai urât,abia dădeai semne de viață. Cât timp am fost noi,a fost perfect.. dar apoi,totul s'a dus dracului,s'a sfârșit tot ce a fost frumos.

Știi,cum naiba vine asta? Dacă o fată nu tace în fața ta și are ceva tupeu să îți zică în față ce o deranjează la tine asta înseamnă că brusc a prins tupeu și că face fitze și mofturi și că s'a lăsat influențată de prieteni? Că s'a schimbat și că face toane și gesturi?

Ura rămâne cel mai sincer sentiment până în prezent.
Mă doare atât de tare când scriu asta.. pentru că știu că mâine voi fi iar cuprinsă de melancolie și iar îmi va fi dor de tine și voi regreta tot ce am scris aici. Așa că mai bine o postez înainte să mă răzgândesc...
Iar dacă o să vrei să revii vreodată in viața mea,dar serios...nu prosteală de asta de copii,atunci îți promit că o să mă gândesc bine la ce trebuie făcut.
Te urăsc...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereTu glumesti? Am citit postarea aceasta, si am dat un ochi pe sarite la alte cateva postari, si sunt toate despre un tip, (pana aici am inteles) dar de ce te preocupa atat de mult ideea asta atata timp cat tu il urasti? (concluzia trasa de tine in aceasta postare)
RăspundețiȘtergereDe ce te obsedezi singura intr'atat de mult incat sa scrii romane despre (o alta concluzie) un nimeni??
Daca observi ca, si la ce esti vulnerabila, poti remedia asta, corect? :P
Vreau sa vad si yo o postare despre tine doar, te rog! Sau despre natura. Sau despre orice altceva in afara de el, daca poti. Din moment ce observi obiectiv ca ai o slabiciune, incearca sa o observi subiectiv si sa lucrezi la ea, pentru ca POTI sa nu te mai gandesti la 'El', insa nu vrei si asta te framanta...
E bine totusi ca nu te invinuiesti pentru actiunile pe care le face. Cam... :-? aproape toate fetele fac asta :D
Stii,the.cuki,ceea ce ai zis este in totalitate adevarat. Nu neg. O sa incerc sa iti fac pe plac,si o sa scriu si despre altceva in afara de obsesiia mea.
RăspundețiȘtergereCritica constructiva chiar ajuta :d.
Când l-am găsit pe Dr.Wealthy, aveam nevoie disperată de a-l aduce înapoi pe fostul meu iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. El m-a abandonat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe Dr.Wealthy și El mi-a spus ce trebuie să fac înainte ca el să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, el a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne reunim din nou. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început din nou să-mi trimită mesaje text și s-a simțit oribil pentru ceea ce tocmai m-a supus. A spus că sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când Dr.Wealthy m-a ajutat, partenerul meu este foarte stabil, fidel și mai aproape de mine decât înainte. Îl recomand cu drag pe Dr.Wealthy oricui are nevoie de ajutor. E-mail: wealthylovespell@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe WhatsApp prin: +2348105150446 PAGINA BLOGUL Dr.Wealthy: Blog: https://wealthylovespell.blogspot.com
RăspundețiȘtergere