Poate ca intr-adevar m-am refugiat pe blog doar cand am dus-o prost.. Am zis mereu ca asta e refugiul meu, desi nimeni nu cred ca a inteles. De fapt, nu e refugiul meu, e singurul loc unde scriu despre cei pe care i-am pierdut sau inca ii mai am, dar la care am tinut.. Da, chiar am tinut la toti despre care am scris aici..
As vrea sa-mi cer scuze de la baiatul care mi-a fost alaturi vara asta.. Nu inteleg de ce m-am comportat asa, am fost imatura.. Poate ca tu niciodata nu vei citi asta, dar daca o vei face vreau sa stii ca imi pare rau ca te-am comparat mereu..total neintentionat.. Stiu ca am fost dificila, asa sunt..si nu ma pot schimba, pentru nimeni.. Imi pare rau ca te-am dezamagit, si ca probabil continui sa fac asta. Mi-ai devenit prieten bun dupa toate astea..mereu ai incercat sa ma sfatuiesti.. Tu erai deja trecut prin toate,stiai cum se va sfarsi.. Se vedea in ochii tai o bunatate iesita din comun,sinceritate excesiva, si o urma de regret. Nu stiu de ce, dar asta am vazut.. Iti multumesc ca mi-ai fost alaturi, si multumesc ca uneori mai zici un "buna" si ma intrebi ce fac. Mie mi-e frica sa fac asta..nu as avea motive, dar mie frica. Cred ca as vrea sa mai stau o data la masa cu tine, si sa ma..certi pentru ca sunt asa cum sunt..si sa-mi spui de ce gresesc.. Cred ca de asta as avea nevoie, dar o sa fiu bine chiar si asa. O sa ma descurc..Toate astea imi prind bine..
As vrea sa-mi cer scuze de la Adina..pentru ca am dezamagit-o de atatea ori, ca nu am apreciat-o pentru faptul ca niciodata nu m-a lasat.. Sper sa-mi ramana cea mai buna prietena pentru totdeauna, pentru ca ea e singura care stie..
Ar mai trebui sa spun ca-mi pare rau persoanei care imi citeste blogul, putin cate putin. Stiu ca ai incercat sa intelegi,dar nu ai putut, pentru ca nimeni nu ar putea. Am fost putin prostuta si rea cu tine..si-as vrea sa stii ca regret, si ca apreciez fiecare lucru care l-ai facut pentru mine.
Cred ca ar trebui sa ii multumesc si enervantului meu psiholog:)). Nu stiu cum mi-ai suportat crizele, si nu inteleg cum reuseai sa ma calmezi. Imi pare rau ca te-am facut sa-ti faci griji de atatea ori cand bateam apropouri prostesti:)), dar pentru mine era amuzant sa vad cum te framanti si te agiti, si cum puneam totul in seama orei tarzii:)).
Multumesc Shawn, pentru ca ai fost acolo cand am avut nevoie si pentru ca iti pasa, pentru ca multumita tie blogul asta exista,multumita tie am viata pe care o am acum caci multumita tie am dat peste tot ce am acum mai drag.
Poate ca mai sunt multi carora ar trebui sa-mi cer scuze ca i-am ranit sau le-am lezat cumva intimitatea prin aceste randuri, dar sunt sigura ca acum e putin cam tarziu pentru asta..
Imi pare rau ca m-am schimbat..si imi pare rau ca nu stiu sa-ti fiu alaturi, sa te sprijin asa cum ai facut cu pentru mine mai tot timpul.. As vrea sa pot spune ca imi pare rau ca sunt asa sigura pe mine, dar cred ca asta e singurul lucru care m-a schimbat, si oricat ai crede,ma ajuta sa rezist,sa nu ma las prada ideilor si grijilor si indoielii.
Imi pare rau.. Te-am dezamagit.. Aveai dreptate atunci cand ti-a fost frica sa imi spui cat tii la mine. Ti-a fost frica sa nu ma schimb si uite acum..aproape ca mi se pare amuzanta o cearta cu tine,pare sarea si piperul, dar cred ca e vremea sa constientizez ca noi nu ne certam inainte,decat foarte rar..dar nu ca acum..zilnic.. E trist, ma privesc in oglinda si mi-e sila de mine, nu vreau sa-mi mai vad chipul. In inima pluteste un sentiment de vinovatie, ma simt atat de prost, si ma chinui sa-mi dau seama cum sa rezolv asta inainte sa fie prea tarziu. Mi-e sila, ma vad prin ochii mei ca pe ea, pe sorina, imi amintesc cuvintele tale,ce imi spuneai despre ea si totul pare sa se prabuseasca. Ma comport ca ea..si tu te comporti asa cum te comportai cu ea?.. nu stiu, dar cred ca nici nu vreau sa ma gandesc ca ai putea sa incepi sa ma urasti,sa iti doresti sa uiti de mine, nu stiu..e cumplit,doare mai tare.. Si nu o sa uit cat de tare am plans in prima seara in care nu am vorbit cu tine dupa cateva luni.. Nu o sa uit cat imi lipsesti acum , si daca vreodata m-am indoit de reactiile mele la plecarea ta,acum am aflat si nu vreau sa mai trec prin asta. E o alta seara,in aceeasi camera,in acelasi pat si la acelasi pc. Alte ganduri,nedumeriri,frica,sentimente ,dor..
Mi-e dor de tine.. Cateodata nu vad rostul certurilor, nu inteleg de ce uneori sunt asa absurda, dar stiu ca viata fara tine e un monstru, un monstru fata de care fobia pare ca va ramane permanent..
Sunt asa suspicioasa, dar ..as vrea sa intelegi,daca vei citi asta vreodata, ca nu sunt asa pentru ca a trecut timpul,sau pentru ca nu te mai iubesc ca la inceput. O fac pentru ca te iubesc mai mult, pentru ca acum, dn nou dupa cateva luni, inima imi sare din piept de fiecare data cand suna telefonul. Insomnia nu ma lasa sa ma odihnesc, si din nou ma simt pierduta.. E asa complicat,asa urat,asa trist..asa..singur..
Nu te invinovatesc de nimic, ma invinovatesc doar pe mine, si acum e timpul sa spun ca imi pare rau pentru tot, dar ca incerc sa rezolv cumva asta, si caut solutii pentru ca..nu vreau sa mai scriu continuarea..
Mai stii, noi suntem cei ce credem ca o despartire ar fi o prostie,pentru ca noi stim ca soarta ne vrea impreuna.. Si promisiunea noastra..mai stii..oricat de tare ne-am certa,cand ne calmam..macar atat meritam..
Intr-adevar,am trecut prin atatea impreuna..sunt atatea clipe,si zambesc desi lacrimi curg pe obraz, pentru ca ce a fost si ce este intre noi e visul meu, e tot ce mi-am dorit..
....
Mi-e frica sa nu renunti la asta,mi-e frica..si stiu ca poate nu am motive,dar asta sunt, niciodata nu ma voi opri din criticat,niciodata nu o sa ma pot stapani sa nu te enervez macar putin ,si stii ca niciodata nu o sa-mi pot stapani sentimentele fata de tine..
Imi pare rau, si multumesc..asta e tot ce mi-a mai ramas de facut..
