Ortega

             "Dacă să știi să pierzi,înseamnă să poți să continui,am știut,dar sigur vrut,să pierd timp reflectând la ce'am n'am obținut,la visul din trecut,la trenul pierdut..."

 Ar trebui să invăț să pierd apropiați... Pentru că oamenii vin și pleacă,iar nou nu putem face nimic. Dar când pleacă,toți iau cu ei o bucățică din inima noastră.. Și doare tare,și nu se oprește oricât de mult am vrea asta,oricât de mare ar fi dorința si voința noastră..

    Am pierdut mulți oameni dragi pentru că am fost destul de naivă încât să iubesc oamenii ce intrau în viața mea din tot sufletul. Dar poate că nu ar trebui să mă numesc naivă pentru asta. Ar trebui să ma consider...diferită,deschisă, cu o inimă mare,care poate trece prin multe.

  Iar simt golul acela în stomac. Deși ma frământ mult pentru nimicuri,simt că am devenit ca tine. Nimic nu mă mai atinge,sunt rece,de gheață. Poate să vină și să plece care și cum vrea. Tot ce fac este să stau din nou cu căștile în urechi,în pijamale ascultând cele trei piese care mă obsedează de 3 zile,mâncând inghețată sau ciocolată.

 Se pare că si noua mea poveste de dragoste,cea cu Radu se termină. Și asta chiar nu pot înțelege. De ce? De ce tot ce mi'e drag se termină? Chiar sunt făcută să stau zilnic intr'o stare de depresie gândindu'mă la trecut?

 

  Încerc să mă mențin rece,să nu'mi pese că încep să pierd tot,din nou,că lumea mea incepe să se prăbușească din nou.

  Aș avea nevoie de un/o  prieten/ă nou/ă ... Cineva care să îmi fie alături,cineva care să mă sprijine, cineva care...să mă înțeleagă. Mă intreb de multe ori dacă cer prea mult,dar niciodată nu pot să găsesc un răspuns care să mulțumească pretențioasa mea gândire non-abstractă...

  

   De cinci zile se pare că sunt blocată in aceeși zi de căcat.. Dimineața începe bine:soare,călduț,dar ziua se termină mereu prost,cu ploaie si nori. 

   Azi am ajuns acasă udă leoarcă.  Mergeam pe stradă și a început să plouă,iar în timp ce toți se grăbeau să ajungă acasă,eu mergeam foarte calmă,în ritmul meu de "fraților,azi sunt chill". Și când ploaia de vară s'a transformat în ploaie torențială,același zâmbet tâmp al meu a apărut pe față.. Și m'am plimbat singură prin ploaie,cu căștile în urechi,ascultand..

   Și așa trece încă o oră. Un copil care a sfidat moartea,un copil care a avut cancer de colon și la două săptămâni după,și'a pierdut tatăl imi amintește că unii și'ar dori să aibă necazurile mele,nimicurile mele..

 Și repet,așa trece încă o oră..

 Deci se observă că am ceva,dacă până și el reușește să vadă asta...

                                                                                      Și azi,aș vrea doar să'ți aud vocea...