O alta zi. Radu

  Tristețe. Mesaj. Nelămurire. Mirare. Sentimente ținute în frâu. Presimțire rea. Ojă roșie. Băiță. Planuri. Insomnie. Mess. Telefon. Abdomene. Oboseală. Somn. 

  Dimineață. Vecini. Cafea. Sandwich'uri. Tricou. Săndăluțe. Parfum. Autobuz. Oraș. Poștă. Așteptare. Muzeu.

  Zâmbet. Timiditate. Semafor. Grădina de vară. Aceeași bancă. Disntață. Frică. Adevărul. Tăcere. Strângere de mână. Lacrimi. 

  Despărțire. Scuze. Explicații. Șervețele. Tristețe. Nod în gât. Amintiri. Zeci de lacrimi. Durere. Ultimele cuvinte. Zăpăceală. Andrei. Zâmbet trist. Indignare. Uimire. 

   Fântână arteziană. O alee uscată. Privitori. Lacrimi ascunse.  Muzeu. Splendid. Ghica. Hârtii. Poezie. Pietonal.

    Singurătate.

            That's the way another story ends.

                                       Și când mă gândesc că speram la ceva serios...

   Durere....

Loneliness

   Sunt singură. Singură și dezorientată. Amăgită,naivă,plină de durere. Suspinând.. Nu știu ce m'a apucat acum. Am fost bine toate zilele astea în care nu am avut contact cu tot ce ține de tine. Adormeam seara repede,și oricât mă forțam să mă gândesc la tine,picam ca secerată.
   Mă simt mai obosită ca oricând. Mă uitam uimită la chipul din oglindă. De nerecunoscut. Vacanța îmi priește. Cu toții îmi zic că arăt mult mai bine de când am parte de odihnă. Dar totuși.. Eu văd doar cearcăne adânci și un chip prea obosit să reacționeze la ce e în jurul ei. O fată rece,distantă,cu gândul în altă lume,cu un zâmbet fals și aceeași pijama pufoasă și cu o mărime mai mare. 

   Întotdeauna mi'au plăcut lucrurile care mă depășesc. Care mă acoperă,care îmi sunt "supreme". Deși nu mi'a plăcut ideea de a fi controlată.. ador tocmai lucrurile ce îmi sunt interzise.   Și nu doar mie..
   M'a enervat faptul că m'ai controlat atât de ușor,dar dacă ai făcut'o..asta înseamnă doar două lucruri:
-fie tu chiar ai reușit să mă cunoști și ceea ce ai zis m'a făcut să cred că este totul adevărat și mi'a dat speranța că așa va fi,mi'ai creat un sentiment de siguranță ...
 Fie...varianta mai posibilă..
-deși mă credeam rezistentă,am înghițit niște vrăjeli ieftine și acum sufăr ca idioata.

    Deși am zis că nu mă regăsesc,că nu mă recunosc,se pare că nu este așa. Sunt tot eu,cea dinainte,doar că acum jumătate din mine,minte și suflet, e undeva la sute de kilometri depărtare,undeva pe lângă tine...

  Sună stupid. Îmi vin în cap doar vorbele tale,în care îmi spuneai că nu mă minți...

 Nu'mi pare rău că te'am crezut. Am vrut mereu doar să fiu o parte din tine,să îți aparțin,să mă implic viața ta. Din păcate lucrurile au stat prost încă de la început. Mă gândeam să scriu povestea noastră,dar acum mă simt prea obosită ca să fac asta. Poate că va fi și un post special pentru asta,căci nu se știe când intr'una din zilele în care am toane și fac mofturi mă voi lăsa purtată de emoția impulsului și voi da foc caietului unde stau scrise rândurie noastre,sau îl voi arunca în mare,sau de pe o stâncă și va fi pierdut..la fel ca și noi. Nu aș suporta ideea asta. Îmi ajunge să te știu pe tine departe.

 

   M'a cuprins din nou melancolia,și asta doar de la câteva poze. Sunt chiar atât de obsedată de tine?  Nu știu. Singura mea problemă legată de tine: nu am pace dacă nu știu nimci de tine. Mă frământ,mă agit,sunt aeriană și total ne-atentă la nimic din jurul meu. Ai mei încep deja să se întrebe ce am. Și,uite un lucru bun pe ziua de azi.. Ai mei au început în sfârșit să vadă că nu mai am 2 ani și mi'au dat "permisiunea" de a ieși cu băieți doar să știe și ei pe unde stau și cu cine umblu. Asta a fost chiar ciudat [:d ] ,deși e uimitor de plăcut să văd că au din nou încredere în mine după mica mea mea greșeală cu cardul de credit..

  Știi puiule..mereu mi'a trecut prin cap cum va fi.. Și,vorbesc de viitorul nostru. Întotdeauna am știut că te'ai putea înțelege de minune cu tacă'miu,că ai ști cum să îl faci pe gabi să te placă și că ai fi băiatul perfect pentru mine în ochii mamei. În visele mele mereu reușeam să îi fiu pe plac mamei tale,iar tatăl tău era fericit să mă vadă,și mereu îmi spunea să am grijă de băiatul lui.  Vise...
 

Să continui? O altă noapte,un alt vis... Dar sincer,nu are rost. Cred că e timpul să las visele pe la noapte,și să mă bucur de ceva real.

Totuși..îmi lipsești..

Yesenssy

 Nu acum. Nu crezi că ajunge?

  Azi ar trebui să fie una din zilele alea fericite în care să mă simt în al 9-lea cer. Facem 2 luni,eu și .. Dar nu mă simt așa. Nu știu de ce eram atât de veselă zilele trecute,și nici acum nu știu de ce brusc mi'au dat lacrimile după atâta timp. Ăsta ar trebui să fie un post vesel,așa că voi imagina'ți'vă că este doar o poveste de seară.

  

  Soare. Uitase să'și pună în geam storurile aseară înainte să adormă. Acum se va trezi,cu siguranță. S'au perindat cu toții prin camera ei,au trezit'o din oră în oră..și era atât de obosită. Nici nu știe când a adormit,sau ce s'a mai întâmplat.

   Îl aștepta,să revină de afară,dar pe la 01.30 a adormit. Își facea mii de griji,dar a căzut frântă.Telefonul i'a căzut pe pat,cărțile erau pe măsuța de cafea,iar ea era plecată.

   Se mai trezea din când în când,să se uite la telefon,dar în zadar,ieșise de pe mess,se forțase să doarmă fără să știe ceva de el..

  

    Și reușise. Pe chipul somnoros al fetei cu privirea pierdută,se citește teama... Spaima...

   Fusese avertizată. "O să îl uiți..ascultă'mă,dacă nu primești afecțiune îl vei lăsa să plece din inima ta.. "

   Oare așa să fie?Oare ăsta are să fie sfârșitul poveștii,aici se termină nopțile pline de lacrimi ,zilele negre,fluturii...tot?
  Nu se poate..e prea înspăimântător. trebuie să pot face ceva să rămâi aici.
 

ÎNCETAȚI... Vreau să dispară toate vocile din capul meu care zic că nu e posibil. Fă'le să dispară.

 Tu mă iubești,nu'i așa? Spune'le și lor,ca să mă lase în pace.

  

    Cu fiecare secundă trecută se face tot mai întuneric în cameră,iar eu sunt singură,ca de obicei.Îmi e mai teamă ca oricând de reacțiile mele. Se apropie o furtună..

   Stau din nou pe aceeași patură pusă pe marginea geamului..slavă cerului că ai mei au făcut așa ceva..și aștept..

   Nu întreba ce,pentru că nu știu,pur și simplu aștept. Îmi place să stau acolo,e locul meu Zen,acolo mă calmez,am timp să mă gândesc la mine,acolo iau decizii...Și a început ușor,ușor să plouă. Picuri reci cad pe sticlă și le simt presiunea pentru că stau lipită cu fața de geam. Inima îmi bate în același ritm cu cadența lor și simt o durere puternică în piept. Simt cum ard în interior, cum mă mistuie. Aș vrea să ies în ploaie să mă calmez,să dansez acolo ca o isterică,iar oamenii de pe stradă să se uite la mine cu ochii mari,plin de uimire,apoi să afișeze un zâmbet mic în colțul gurii..un zâmbet pervers. Dar nu,azi sunt fata cea cuminte,care lasă totul să decurgă conform planurilor altora. Stau acolo ghemuită și închis pentru o secundă ochii.  Flash'uri din trecut. Nu mai simt aceeși durere plăcută in suflet. Mă simt bizar,ca niciodată până acum.

 

    Nu e golul ăla pe care îl iubeam,care mă facea să tresar în timp ce mă logam pe mess,la gândul că ești online și poate îmi vei zice ceva. E senzație de ..indiferență,și,deși mi'a alunecat o lacrimă pe obraz,nu arde,iar obrazul meu nu e fierbinte. E o lacrimă de gheață. E trist...

    Chipul tău nu devine șters. Nu,normal că nu. Doar am promis că vei fi aici mereu,oricunde ne va duce încurcatele noastre decizii. 

   Și am văzut diferențele dintre voi. Te mai urmăresc din când în când pe fb,nu știu de ce ,dar probabil că e devină nevoia de a te ști bine,să știu dacă plângi sau zâmbești,să știu ce e cu tine.. Sunteți atât de diferiți... Dar am început ca îl loc de lacrimi și regrete că nu mai sunt în locul ei,să râd și să zâmbesc ironic când văd o poză cu ea sau voi.  

 Încă plouă,foarte tare.

    "În orașu'n care plouă,de 3 ori pe săptămână,

      Nu răsună pe trotuare

      Decât pașii celor care

      Merg ținându'de de mână

      Numărând în gând cadența picăturilor de ploaie

      Ce coboară din burlane,din umbrele și din cer

      Cu puterea unui ser 

      Dătător de viață lentă,monotonă,inutilă și absentă...

 

  

      În orașu'n care plouă de trei ori pe săptămână
      Un bătrân și o bătrână,două jucării stricate..
      Merg ținându'se de mână.. "

     

  

   După o oră bună de ploaie torențială,iese la iveală curcubeul. E frumos...Safire de rouă căzută din cer strălucesc sub unduirea vântului ce înfășoară ca o mantie protectoare sufletul micii copile prostuțe.

           Zâmbește.

  Se ridică ușor de pe pătura cea roșie,merge ușor spre pat,și adoarme din nou. Pare obosită. Dragostea ta o obosește...

 

   A ieșit soarele.

       

 

  

 

  

Vescan,Cumicu,Nimeni Altu'

  Iubire.Un cuvânt pe care mulți nu'l înțeleg... Dar e folosit prea des..

   Încotro mă'ndrept?Încotro să'alerg?  Mi'e greu să vorbesc de tine la trecut..oricât de mult rău mi'ai făcut nu pot să uit.. Încerc să lupt,dar cel mai greu e că atunci când lupți cu tine însuți nu'ți poți folosi armele.. Adorm în fiecare noapte cu gândul la tine.. Visele sunt singurele care te țin aproape,care îmi dau puterea să cred că va fi bine,că voi putea trece peste toate.

   Hărmălaie.Haos.Dezastru. Mizerie. Fum. Ambalaje de ciocolată. Apă plată. O cutie de la înghețată pe jumătate mâncată.

  Haine aruncate pe jos,poze rupte. O copilă adormită printre hârtii pe care erau scrise dorințe,poze în care zâmbea,vechi prieteni,un creion colorat,cel norocos,cel în care își punea speranțele la teste dacă nu învăța,o rățușcă de pluș,cea galbenă pe care a plâns de atâtea ori,cu ochii goi,stinși.. Naiva de ea..chiar credea că o ascultă.

   Prostuța de ea.. Chiar credea că o stea căzătoare îți indeplinește o dorință. Avea prea multe,atât de multe încât întregul cer cu stelele sale nu ar fi ajuns. A stat toată noaptea gândindu'se la ce e mai important,ca să știe spre ce să se orienteze,să știe ce să păstreze în mintea ei,să știe care să fie cuvintele de pe buzele sale data viitoare când o va vedea,steaua căzătoare,șansa ei..

    Naiva,naiva copilă aiurită.. E 02.18 . S'a trezit,nu poate să doarmă prea mult în ultimul timp. Gândul tău o chinuie,nu îi dă pace,nici ziua,nici noaptea. Ești mereu prezent acolo.

   Își pune ușor căștile în urechi..adormise cu ele..

            "E iar septembrie și plouă mărunt/Am mai pierdut o vară sperând/Mă'ntreb ar trebui să știu să pierd apropiații?/Mi'am pierdut calea încercând să mă regăsesc/Și încă rătăcesc,rătăcesc,rătăcesc.."

    E pierdută de foarte mult timp.

   

  E singură,in casa cea mare,din nou. Tresare.Are ochii goi,atât de goi încât nici lumina nu mai poate pătrunde prin ei..

   "Andrei"..

   Ochii injectați și roșii,cearcăne adânci și același păr ciufulit. Face ușor pași pe covorul moale. E prea obosită. Se clatină,face pași spre fereastră și rămâne să se uite la stele. Nu sunt multe,câte două-trei,ici-colo.  Pierdută în propriile gânduri,stă acolo minute bune,până când un fulger luminează abisul infinit întunecat al nopții. Se trezește din transă.

  Plouă.

  Picuri reci cad pe geam,lângă fața ei. Își revine încet încet. E ciudat cum pe chipul uscat nu se arată nici o lacrimă. Nu a plâns de câteva zile,aproape a fost veselă tot timpul,e aproape de nerecunoscut.

 

    Sunt aici,am revenit din uitare,nu mai visez cu ochii deschiși. Ce haos..e atât de târziu.. Mi'e frig. Tricoul acela larg si albastru nu îmi mai e de ajuns. Ma bag în pat,încerc să mă încălzesc,dar prin cap îmi trec doar câteva fraze vechi sâcâitoare:"Ești atât de aeriană. Chiar nu te poți concentra la nimic? Iar visezi cu ochii deschiși? Revino cu picioarele pe pământ..asta e lumea reală,nu universul tău de basm."

   Off  ..încep să mă satur de aceleași fraze de căcat din partea acelorași oameni care încearcă să mă schimbe,să mă manipuleze,să mă conducă,să'mi transforme viața în ceea ce nu au reușit ei să facă,să le implinesc eu visele,speranțele,dorințele,aspirațiile.. Ooofff...

  Mă pun în pat dar tot nu pot să adorm. Mă răsucesc de mii de ori,țip,mă ridic și pașesc încet spre bucătărie. Îmi iau o cana de cafea și niște biscuiți.Plouă atât de tare. Picăturile scot un zgomot plăcut. Mă pierd din nou,intru iar in transă. Cuprinsă de o furie bruscă,fărâm ca o isterică biscuiți,îi fac bucăți mici,apoi îi împrăștii pe jos,pe gresie..

    Mă calmez,mai iau o gură de cafea. Sunt nebună,in loc de lapte călduț pentru calmare beau cafea care mă agită mai tare.  Îmi iau cana colorată și mă bag înfrigurată în plapuma mea albastră. Mă uit la stelele cu dorințe de pe jos,îchid ochii și aud doar zgomotul ploii.
    Nu vărs nici o lacrimă,doar mă uit hipnotizată de râurile de apă ce cad din burlane,ce se izbesc de sticlă scotând un zgomot înfundat..

   Mă pierd din nou. Mă panichez,încerc să mă păstrez la nivelul normal de delir,dar depășesște pragul critic,mă ridic,cafeaua se împrăștie pe jos,mă uit,nu'mi pasă..

   Ies în fața ușii,mă uit la ploaie,apoi ies.. E rece,mă doare,mă trezește,mă pun pe iarba udă si rămân acolo pierdută preț de câteva minute bune..

   Mi'e dor și doare..

I'm so lost..

Plouă. Azi m'am pierdut definitiv. Azi sunt fericită. Mi'am amintit de ce țin la băiatul ăla cu privirea caldă și zâmbet liniștitor. Îl țineam de mână azi,și am rămas pierdută pe gânduri,în lumea mea.

  Și știi,eu am păstrat acele mesaje frumoase de la tine,toate care îmi aduceau un zâmbet pe față întotdeauna. Era să le vadă astăzi. Era atât de aproape să le citească,era atât de aproape să te descopere.  Credeam că ești doar în capul meu,că fizic nu mai exiști pentru mine. Dar erai acolo.

  Plouă. Cât m'am rugat astăzi să plouă..aveam nevoie de un timp în care să mă pot liniști,să stau în pat gândindu'mă la tine,la noi,visând.

 

   Încep să simt oboseala, îmi pierd din echilibru. Scârbită de viață,de vise trimise la pachet cu timbrul. Să vinzi vise este ilegal. Ar trebui să fii închis. Am blocate în cap imagini,cineva să le șteargă,vă rog. Am în gând privirea ta,imaginea ta.

   Ai plecat de atâtea ori,și ai revenit a doua zi zâmbind. Te văd doar în pozele vechi. Zâmbete de decor,vene pline de alcool..de fapt,așa arată un om gol în interior.

   Simt un gol în stomac. Da știu,a devenit deja un clișeu :-j...

  Azi m'am plimbat singură pe stradă. Se citea oboseala în ochii mei. Am zâmbit unui străin azi,un zâmbet pervers,de nerecunoscut. Mă sperii de mine însămi. Mi'e scârbă de ceea ce am ajuns,de ceea ce am devenit. Citește în ochii mei răceala,ura,singurătatea,disperarea pe care ai lăsat'o în urma ta.

  Am început azi să mă întreb dacă eu chiar te voi ține vreodată de mână sau totul va rămâne doar în capul și în visele mele..

   Sunt pierdută definitiv,și o pot spune mulți. Am devenit de nerecunoscut. Nu cred că mă mai poate răni ceva..

  

        M'am plimbat azi pe străzi.. Se aude doar zgomotul tocurilor mele pe asfalt. Era 10 dimineața cred,nu era multă agitație. Ruj roșu pe buze,un machiaj șters cu tente de nud,un zâmbet stupid,unghii roșii,aceleași căști,Nimeni Altu', expresia falsă de pe față și mersul meu idiot. Pierdută.

  Nu cred că mă va mai putea găsi cineva,nu cred că mă poate aduce cineva înapoi,sunt de negăsit,pierdută pe vecie,cu un singur gând în cap..

  Promite'mi că nu mă vei uita,că te vei mai gândi la mine din când în când,și că te va durea amintirea mea.
   Promite'mi că nu îmi va lua nimeni părticica aia de inima care încă îmi aparține. Promite'mi că știi cât de mult am ținut la tine.. și că apreciezi asta. Unde naiba ești? Nu te pot găsi nicăieri,nu pot da de tine. Îmi e dor,de ce mă lași așa? 

       NU il poti uita,sau NU vrei sa il uiti?. Mda,asta da de gandit. Probabil as putea sa te uit,daca mi´as dori lucrul asta.  NU vreau,as vrea sa te pastrez pe vecie intr´un colt de inima,as vrea sa te pot strange mereu in brate si sa iti spun ce fericita ma faci. As vrea sa ma pot trezi de dimineata langa tine,zambind,sa´ti spun cat de adorabil arati cand esti somnoros,sa te pot strange in brate cand lumea mea se darama.

   E ciudat cum aceste vise ale mele imi creeaza o stare de...durere placuta. E un sentiment ciudat.

 

  Pierduta printre foi si randuri,lacrimi si melodii de dragoste cantate la chitara,ma intreb de ce ma chinui sa te pastrez aici?Imi provoci doar suferinta de cele mai multe ori.

 Ma controlezi.te joci cu sentimentele,ma urci in al 9-lea cer,ma lasi fara aer,ma imbeti cu dulci cuvinte,imi spui ca sunt viata ta,te duci,ma lasi singura,plang,te joci,nu´ti pasa,esti indiferent,revii la mine,nici macar nu observi ca sunt suparata,ma inveselesti,ma faci sa te iert,si o luam de la capat.

   Pana cand? Cat poate o fata sa sufere dupa un baiat? Cat orgoliu pot calca in picioare pentru tine? Cate lacrimi vor mai fi varsate?..cat o sa te mai iubesc..?

    

                                                                             Pentru vecie. Îți promit că te voi păstra aici.Nimeni nu o să te fure și nu o să te poată înlocui.

Kenvelo-dulce delir...

   Lacrimi fierbinti,o inima de gheata. Pasi pe coridorul intunecat si o imagine in cap. Rochia cea rosie in care am adormit,zapaceala. Parul ciufulit,expresia de mahmura si rimelul intins in jurul ochilor.

   Iar m´am trezit plangand. Incerc sa´mi amintesc ce s´a mai intamplat aseara pe la party,dar capul meu vajaie,camera se invarte si sunt nevoita sa ma sprijin in perete ca sa nu cad. Flash´uri,amintiri in treacat,un mic zambet pervers in coltul gurii apoi tacere.

  Ma uit la chipul obosit al fetei din oglinda. Ma intreb de ce zambetul ei e atat de fals si de ce totusi reuseste inca sa seduca sau sa minta pe cei din jurul ei?..

  Un sarut nevinovat cu un baiat despre care imi amintesc destule,dar care ramane imprimat pe retina doar pret de o secunda.Tu din nou.. Imi sterg cu mana rujul rosu de pe buze,ma murdaresc,ma asez pe gresia rece si incep sa plang.

          Singura printre atatea camere mari mi se face frica.

   Imi e foarte frig,iar lacrimile fierbinti ce aluneca pe obraz cad usor pe genunchii goi,ca o raza de soare pe un cub de gheata.

Simt o durere puternica in piept,ce ma arde. ma doare capul prea tare ca sa´mi mai pese.

  Incerc sa ma ridic incet. Mi´e atat de frig incat m´am facut alba la fata. Suna telefonul. Il aud din baie. Ma intreb pe unde o fi si cine ma suna.. Ma uit din nou in oglinda si nu vad decat un chip speriat. Imi iau pantofii de pe jos si incerc sa caut nenorocitul ala de telefon in haosul provocat tot de mine. Alex,baiatul cu care am avut sarutul aseara. Ma lipesc de peretele din camera mea si incep sa tremur de parca as fi fost drogata. Ce se intampla cu mine? 

   ''Alo?" 
   "Buna Allee,ce faci?"
   Are o voce calda,calma,dar tot nu imi opreste lacrimile.  
   "Allee,mai esti?Ai patit ceva?"
   "Da,adica nu. Adica,da sunt,si sunt bine."
   "Ma urasti?"
   "Esti prietenul meu cel mai bun. De ce sa te urasc?"

   "Imi pare rau.."

   "Si mie,ca te'am lasat..Sper doar sa nu afecteze asta cumva..."

   "Pai,nu cred ca va avea de ce...doar daca.."

   "Trebuie sa plec,imi pare rau. Te sun eu mai tarziu..pa."

   Adevarul este ca mereu am avut o slabiciune pt el,dar am hotarat sa ramanem doar cei mai buni prieteni.

   Ma uit pierduta la o poza in care zambeam pe afara. Ametesc,cad pe covor si nu ma mai ridic. Iar doar o patura,o pun pe mine si atipesc,cu lacrimi in ochi.

   "Andrei!!!" Repir greu,sunt speriata si incep sa plang ca un copil fara sa pot sa realizez ce fac si sa pot controla ceva.

   M´am trezit,ma uit la tavan,incerc sa ma ridic dar nu reusesc. Raman pierduta acolo jos,cu un simplu nume pe buze. Andrei..

    

                                     Te iubesc puștiule..te iubesc!

 

You better lose yourself in the music...

           Nu sunt tristă azi,dar nici veselă. Nu sunt veselă pentru că nu prea am cu cine să râd.

Mă simt puțin obosită dar sigur o să îmi revin după 10 minute de somn.

          

          E o dimineață toridă,la fel ca majoritatea dimineților de vară. Mi'e dor de'o excursie cu prietenii,să cântăm și să râdem pentru nimicuri. Mi'e dor să merg la bunici unde să stau până la 00.00 în fața porții cu băiatul de care îmi plăcea odată,Claudiu,să povestim,iar timpul să treacă pe nesimțite. Să mă trezesc in pijamale și să ies zăpăcită in curte la 14.00,cu părul ciufulit și ruptă de foame,apoi să realizez că cei 4-5 oameni de pe stradă se holbează la mine,inclusiv vecinul cel drăguț {:d} . Să fug repede în casă roșie la față,sau pur și simplu să le fac cu mâna cu zâmbetul meu tâmpit pe față.

       Mi'e dor să pierd vremea. De ceva timp nu mai știu ce e aia să hoinărești pe străzi făcând cu ochiul băieților drăguți de care oricum uit până a doua zi,să stai ore întregi pe o bancă,râzând din nimicuri,să ne adunăm iar,toți,gașca veselă,și să jucăm iar jocul ăla stupid cu cine primește cele mai multe șervețetel de la necunoscuți [:d].

   Mi'e dor de o toamnă liniștită,să mă plimb singură pe drumuri de țară,uitându'mă la nori și adunând frunze roșii și galbene,de care uit oricum când văd o buburuză zburând pe lângă mine,sau câte un fluture mai îndrăzneț care are curajul de a se apropia de mine,sau o floare ce își împrăștie mireasma. Îmi aduc aminte cum,mic copil fiind,mergeam mereu cu tatăl meu într'o livadă din apropiere și culegeam mure sau fragi. Acolo am văzut primul șarpe,aproape,acolo am țipat,lângă iazul din apropiere ne dădeam pe "liane"- crengi lungi de răchită,acolo am atâtea amintiri.

    Mi'e dor să mă trezesc zâmbind de dimineață,nu somnoroasă și căutând cana de cafea,împlinită,nu plină de regrete sau de dorințe,cu tine,nu singură așa cum mă simt. Mi'e dor să primesc acele mesaje de la tine,mi'e dor să mă trezești cu dimineața'n cap,mi'e dor să pierd nopți vorbind la telefon,mi'e dor de visele noastre. Mi'e dor să'mi spui că sunt viața ta,mi'e dor să'mi spui cât de mult mă iubești,mi'e dor de trecut..

   Nu am regrete,cel puțin nu cred. De ce aș fi nefericită acum? Am tot ce îmi trebuie. Sunt sănătoasă,ai mei sunt bine,nu îmi lipsește nimic,material vorbind,am un băiat atent și dulce care mă ține în brațe și mă sprijină când am nevoie,am o prietenă care stă ore în șir ascultându'mi idioatele povestiri..te am pe tine. Departe,nepăsător,dar în minte te am. Am amici care mă caută doar ca să mă întrebe cum o mai duc,am persoane cu care vorbesc doar de câteva ori pe an,dar care îmi dar în ajutor când vad vre'un  status tragic.

   Am muzica mea,am versurile mele,am caietul meu cu povestiri,jurnalul meu,poze cu prieteni,amintiri.. Urme de pași pe gresia rece,fantome ale trecutului,persoane peste care timpul a aruncat o perdea de ceață,lacrimi sau zâmbete,același drum prăfuit ce îmi e vechi prieten,ce mi'a ascuns secretele,ce mi'a primit lacrimile,ce m'a lăsat să îl lovesc de câte ori eram dezamăgită.

   


                 Toate acestea fac parte din mine. Azi a fost ziua în care m'am întors pentru o secundă în timp. Și am descoperit ce se întâmplă când trecutul atinge prezentul.

   

 

People do not change,just lie that they do this...

  Azi m´am hotarât. Serios,adică,am făcut exercițiul ala:"7 pași să scapi de coșmarul fostului" , și..nu,nu a mers [ :| ]. În fine,totuși m'a ajutat cu un lucru:conștientizare. Ce am conștientizat? Nu știu. iar mă simt amețită și undeva la 20 de metri deasupra pământului.

   Mi'ai spus ca mă iubești,mi'ai spus că o să ne vedem,că o să ne fie bine,doar să avem răbdare..
   Că asta e tot ce ne trebuie. Dar mi'e frică puiul meu..mi'e tare frică .. Că nu o să poți să aștepți un an doar pentru mine.. Iar îmi curg lacrimi pe obraji.Știu ce mi'ai zice acum. Probabil ai zice că mă indoiesc de iubirea ta,că nu te cred. Păi.. e greu să te cred după ce m'ai lăsat baltă.
   Încep să'mi apară în cap doar ce am vorbit cu tine până la 4 dimineața. Deci,eu sunt cea care a înțeles greșit. Tu ai cerut pauză de la început. O pauză lungă de un an și jumătate. Tu încă ții la mine.. Încă sunt uimită că ai recunoscut asta.. Mă întreb cât va dura până îmi vei spune din nou că nu mai exist pentru tine.



  Mi'ai promis că va fi diferit. Și că va fi bine. Mi'ai dat numărul tău să te pot suna oricând vreau eu..oricând. Mi'ai promis că ce a fost atunci a fost doar 10% din ce va urma.Și mă întreb ce va urma? Vei vorbi cu mine mai mult,va fi aproape ca înainte așa cum ai zis?
  Aș vrea să văd dacă te vei schimba..ar fi o minune.


   O pauza luuungă de aproape un an.Eu da,o pot face. Dar nu voi permite să fiu din nou să fiu cea ignorată sau ceva de genu`.. Oohh,nu... Nu'ți voi permite să vii la mine doar când nu ai altceva mai bun de făcut. Vrei să avem răbdare,avem,dar ÎMPREUNĂ. Să'mi fii alături,să fie ceva frumos. Ai cerut răbdare. Da,o să am,și încă foarte multă. Orice pentru tine,pentru noi. Limita? Infinitul. Dar nu îl atinge iubire,nu atinge limita,nu vreau să ajungem la pragul critic.

   Te iubesc mai mult decât am iubit pe oricine altcineva,te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine,dar oricine are un moment în care cedează.
    De fiecare dată când ești online,îmi dai fiori,de fiecare dată când dai un mass tresar,de fiecare dată când zici un simplu bună inima mea o ia razna,nu mă mai controlez. E adevărat..și nu am cum să opresc asta.Nu că aș vrea asta.

   Te'ai simțit vreodată ca și cum ești doar o mică ..chestie pe lumea asta?Că ești absolut inutil,că ești bun de nimic,că nu ești în stare să faci nimic,că orice ai face oricum îi vei dezamăgi pe cei care au pretenții de la tine? Hă? Ai simțit vreodată asta? Ți'a fost vreodată frică de propria reacție,de propria persoană? Ai fost vreodată scârbit de ceea ce ai ajuns?Ai stat vreodată ore în șir gândindu'te că nu ești ceea ce ai vrut să fii? Ți'a fost vreodată dor de tine?
   Nu cred.

  Mică,cea mai mică dintre făpturi. Aș putea să țip și nimeni nu m'ar auzi,aș putea să plâng și nimeni nu mi'ar fi aproape,nu aș avea un umăr pe care să plâng.

   Am învățat să mă descurc,dar știi..uneori e prea greu. Cred ca ăsta e singurul meu refugiu. Singurul loc unde îmi vărs amarul. Plâng și sufăr pentru nimicuri,știu. Chiar nu am nevoie să mai aud asta încă o dată. Și ce dacă sunt prostuță și iubesc? Și ce dacă sufăr? Eu sufăr,eu mă regresez,eu îmi revin,eu o iau de la capăt.
  Viața mea e un amalgam de întâmplări ciudate,fără sens,lipsite de importanță pentru cei de lângă mine,minuscule,cretine,tâmpite,dezorientate,aiurite,false,mincinoase,afective,creatoare de lacrimi și zâmbete,care mă urcă și ma coboară din al 9-lea cer.

  
    Nu mai suport presiunea de pe umerii mei. Da,știu,deja am folosit deja de zeci de ori expresia asta.,dar chiar nu mai pot. Aș vrea să pot plânge în continuare,dar parcă nu mai am lacrimi,am devenit atât de rece,de seacă,de nerecunoscut.
   Nu mă mai atinge nimic,nu mai simt nimic pentru nimeni. Doar pentru tine,ăsta e singurul lucru pe care îl am în permanență în minte,singura chestie pe care o păstrez în inima,lucrul pentru  care zâmbesc,lucrul care mă face să plâng,cuvintele tale care îmi dau speranța,ca mai apoi să spulbere orice urmă de zâmbet tâmpit de pe fața mea.
  
       Și din nou,o lacrima alunecă pe obrazul fierbinte al bietei copile prostuțe ce așteaptă să intri pe mess și să dai un semn. Mi'e dor din nou,atât de dor,și doare atât de tare.

   Am rămas din nou singură. Toși au plecat să doarmă sau să facă orice altceva în afară de a'mi fi alături.

                                                                                    Thks din nou "prieteni"..:-j

  
     Ce post stupid,ce cuvinte idioate,ce expresii tâmpite..