soarta

  Cine crede in karma va sti despre ce vorbesc. Destinul, soarta, unele dintre cele mai crude,ciudate,bizare, neasteptate si greu de prezis lucruri din viata. Ce dai aia primesti. Pe scurt la asta se refera Karma.
 E 15 decembrie si nici macar un fulg de nea nu a atins pamantul. Anul trecut pe vremea asta eram in patul meu caldut, band niste ceai de zmeura, preferatul meu, si stand pe mess pana tarziu. Cred ca era deja vacanta. Si stiu ce s-a intamplat atunci.. Iti amintesti? Desigur, mereu ai tinut minte detalii:)). Glumesc. Stii. Sunt 3 zile. 13-18-21!! Imi amintesc cu drag de ele, si cred ca sunt singurele pe care nu le voi uita vreodata.
 Anul asta unele lucruri sau schimbat. Nu mai e zapada pe pomii goi,nu e frig, si nu mi-e bine. Ceaiul nu il beau de placere,nu pot vorbi, nu am voce, nu pot merge drept pe covorul meu pufos si nici nu pot sa zambesc. Ma doare ingrozitor de tare capul, ma simt singura si mica, si simt ca voi lua foc in orice clipa. Apoi incep sa tremur,mi se face frig, si am nevoie doar de patura mea rosie si de o noapte ploioasa. Mi-e foarte dor de vara..de zilele in care pierdeam timpul pana la 5-6 dimineata, atunci cand mi se facea dor de tine.. Si-ai fost acolo pentru mine mereu. Nu ma pot opri sa nu scriu despre tine, a devenit drogul meu, si fac asta cu riscul de a pierde alti oameni dragi mie, care poate se vor supara citind asta ,dar risc..niciodata nu ma voi opri din asta, e singura cativitate care imi mentine mintea treaza, care ma aduce pe culmile nebuniei, care ma face sa pang si apoi sa rad ca o isterica fara sa ma pot opri si-apoi sa-mi dea iar lacrimile. E singura activitate placuta care ma linisteste.

   Pierd tot mai des oameni dragi, si nici macar nu stiu daca intr-adevar sunt eu de vina sau pleaca doar pentru ca s-au saturat..sunt satuli de mofturile mele, de capriciile mele, de tot ce e legat de mine. Si atunci ma abandoneaza, ma lasa singura pe strada pustie cu lacrimi in ochi si o urma de dor in suflet, cu inima poate franta. Stiu ca si tu o sa pleci candva, cu totii pleaca si nu pot face nimic sa ii opresc. Pot doar sa privesc "cooing", cu jale,in urma lor si sa stiu ca unedeva acolo in adancul sufletului ei m-au schimbat in bine, m-au ajutat sa cresc. O sa plecati cu totii, iar ochii mei se vor umple atunci de lacrimi si de ura..

    Mi-a fost dor sa plang, sa plang cu lacrimi fierbinti. Si desigur ca trebuie sa se intample totul asa cum scrie la carte: sa mergi incet pe straduta pana in fata stadionului, sa te uiti in urma ta ca si cand ai astepta pe cineva, dar sa nu fie nimeni, sa oftezi mahnita si sa-ti continui drumul. sa mai faci doi pasi apoi sa inceapa sa-ti curga lacrimi exact ca atunci, sa incerci sa te ascunzi de lume.. E trist, mi-e rau din nou..

                            Imi pare rau..

deep!!

19 decembrie 2011, 19:10

Întuneric în camera mică. Picături reci de ploaie se aud din nou în geam. E decembrie.. e din nou decembrie. Nu ninge și e trist.
Ruj roșu într'o zi neagră. Mă prefac că sunt beată și aștept reacția celor din jur. Probabil am fumat o țigară, incet..ca de obicei, parcă numărând secundele până la terminarea ei. O să fie ciudat dacă voi ieși afară? Și cui ii pasă până la urmă. Zilele sunt tot mai seci,mai goale, mai..nesemnificative..simt că nu am făcut nimic cu viața mea, că trece timpul pe lângă mine, că mi se scurge printre degete ca firele de nisip și eu nu am puterea să îl opresc. Strâng pumnul în speranța că voi putea trage de timp, și aștept.. Fuck off, timpul încă trece..

  Sunt irascibilă, și am toane de om nebun. De fapt, e de vină sticla de Jack Daniel's de langă mine. Pff, pe aia chiar o am. Sunt singură..singură din nou in casa mea mare și simt cum liniștea mă apasă. Acum nimeni nu sună.. nimic nou..doar că.. mereu prietenii iși găsesc momente nepotrivite să sune.. Unde sunt toți?! HA!!! Cum să mă întreb tocmai eu asta?
Îmi amintesc cum mi i'am indepărtat pe toți. Oamenii te dezamăgesc, așa e firea noastră. Și eu te'am dezamăgit, nu puiule? Te'am făcut să te doară, te'ai lăsat în mâinile mele, ai avut încredere.. Oare îți pare rău? Sper că nu..

  Nu poți realiza cât de mult ai nevoie de un lucru până nu îl pierzi..cred că aseară am învățat lecția asta pe propria mea piele.. A fost cumplit, pur și simplu atât de dureros încât nu mă puteam opri din plâns, îmi doream să dispar,să nu mai exist, și poate atunci ți'ar fi fost mai bine.. M'ai certa dacă ai citi asta, și dacă ai afla că m'am gandit măcar la așa ceva.. dar simt că asta e adevărul.
Dragostea durează 3 ani, e dovedit științific. Linistea apăsătoare mă face mică, starea de neliniște prevestește ceva..mă sufocă, îmi fură oxigenul,iar muzica lentă de pian lasă din nou urma aia in suflet. Râd isterică și privesc în urmă, la ziua de azi.. E trist, m'am schimbat atât de mult. Mi-e dor de mine, si ma intristez cand stiu ca sigur acea copila nu va reveni niciodata, ca sigur nu va mai fi la fel, dar cu toate astea,privesc zambind la noua eu. Nu sunt tocmai mandra de ce vad, simt ura in proprii mei ochi, dar trebuie sa mergem mai departe..
 Poate era si timpul sa mai dau un semn de viata?!


   Azi...mi-e rau..

S´a pierdut..

  Totul s´a pierdut. Iubirea noastra, amintirea ta...

 De ce am vrut sa ma impac cu tine?! De ce nu am invatat din greselile vechilor autori care sufereau in tacere fara sa´si revada prima dragoste, doar ca sa pastreze vie amintirea dragostei lor de atunci..? De ce am fost atat de incapatanata si te´am vrut doar al meu.. Puteai sa fii al altor fete. Atunci m´ar fi durut si as fi stiut ca inima mea iti apartine doar tie... Acum ai distrus tot.. Ai ascultat´o pe mica copila prostuta.. cateva lacrimi ti´au inmuiat inima de piatra si ai cedat.. Si ai venit din nou la mine.. De ce?! Ma tot intreb ca o aiurita...

 
   Ne certam prea mult.. Stiam ca odata revenit in viata mea nu v´a mai fi la fel, nu o sa mai doara  si totusi am facut´o.. Mi´e frica de propriile mele ganduri, nu vreau sa infrunt realitatea..nu vreau sa vad intentia din spatele dorintei arzatoare de impacare.. nu vreau sa ma gandesc ca am facut´o intentionat ca sa te uit..nu vreau..
 
  Am un nod in gat si nu scap de senzatia asta ca e gresit ce facem.. Hai sa ne pastram amintirea iubirii vie, asa cum era acum 6 luni...

   Si totusi e atat de infricosator gandul ca s´ar termina totul din nou, ca iar am fi singuri, ca iar ai fi in bratele altei fete.. Mi´e dor de suferinta, mi´e dor de lacrimi, mi´e dor ..

  Ma sufoca nodul in gat, nu vreau sa mai curga lacrimi acum, vreau sa cred ca sunt bine si fara tine, si vreau sa cred ca aceasta minciuna inca mai tine.. si totusi.. de ce ..

   Nu are rost sa mai intreb, nu are rost sa mai continui.. Nu stiu ce o sa ne facem daca o tinem tot asa, nu stiu unde o sa ajungem, dar ma sperie gandul ca nu o sa te vad vreodata... E singurul lucru de care imi e frica.. Acela ca niciodata visele mele nu vor deveni realitate, ca se v´a termina definitiv, pentru vesnicie..

                          Mi´e dor de noi..de noi..asa cum eram in trecut..

De ce nu vrei sa fie la fel?De ce sa nu ne fie bine? De ce sa nu fim noi..din nou acei copii nebuni ce se iubesc fara sa tina cont de obstacole...?

          Totul s´a pierdut?! Chiar s´a pierdut..?

Absurd.

    E absurd. E mult prea..abstract, gandirea mea de copil mic,naiv si intristat nu v'a patrunde niciodata in cotloanele intunecate ale sufletului tau. As vrea sa te citesc, sa stiu ce gandesti in clipa asta. As vrea sa stiu ce e adevarat din tot ce zici tu zilnic. E trist, al dracului de trist..

   Si am devenit impulsiva, si irascibila. Tip la toata lumea si ma incrunt, ma uit urat, apoi in secunda urmatoare zambesc si totul pare bine si..:( .. Sunt o nebuna, prea nebuna pentru a fi inteleasa. De ce sa ma astept ca tu sa citesti asta si sa intelegi ce simt, sa iti dai seama ca nu sunt doar cuvinte..

   *Si am iesit usor din starea aia naspa*

 Am stat inerta timp de 10 minute holbandu'ma la un videoclip
http://www.youtube.com/watch?v=dcxr3DG2WuA&feature=related

 si..am ramas acolo,inerta, cu o cana de ceai in mana, pierduta. Sunt foarte obosita. Ochii de care s'au indragostit atatia sunt acum obositi,lipsiti de stralucire si mai negri ca niciodata.
 Am racit,pe bune..chiar am racit si ma enerveaza.Ma simt neajutorata.  Sunt lipsita de vlaga. Ma uitam in oglinda..
 Imi fuge prin cap fraza aia a ta .."dar ce..noi ne'am impacat?".. Serios..ne'am impacat? Da..


Ce e asta?Sunt chiar atat de absurda..Nu nu..gata.. ma opresc acum.!! STOP!!
                       E o voce in capul meu si nu vrea sa taca. Mai lasati'ma cu totii..sunt asa de obosita incat nu mai am nici macar reflexe, imi e foarte frig dar nu tremur, nici macar nu simt tastatura sub degete..
Vreau sa plutesc.. Afara e frig si toata noaptea a plouat. Stropii reci nu m'au lasat sa dorm. Simplul lor zgomot parea atunci mai intens, imi rasuna in cap fara sa il pot opri. Nu mai aveam sanse de scapare. Era ceva inevitabil. Stiam ca incetul cu incetul gandurile aveau sa zboare haotic  la ce mi s'a intamplat in ultimele zile iar apoi la trecutul tot mai indepartat iar apoi la tine.

     E o zi prea mohorata. Imi place ploaia. Ma linisteste.. Pe sub umbrelele umede, aceleasi fete infrigurate, expresii inghetate si zambete reci. Pare ca lumea nu mai iubeste.. Toamna le'a asternut in suflet un val de tristete. Si ma gandesc cu teama ca urmeaza iarna. Oare chiar asa va continua? Oare ma voi transforma si eu? Dar tu..vei deveni mai rece?... Mi'e frica, mult , mult prea frica de aceste sentimente si ganduri..  Mi se face tot frig si tremur. Pe straduta cad zeci de frunze galbene si toti par mult prea grabiti pentru a da atentie si micii fete triste. In alte zile de vara probabil cineva m'ar fi oprit zambitor si m'ar fi intrebat unde ma grabesc atat de tare incat nu mai vad pe nimeni in jurul meu.. Azi..nu e nimeni. Sunt doar eu.
    Imi pierd usor echilibrul si ma opresc in mijlocul strazii. oamenii continua sa treaca grabiti pe langa mine. Ma simt o mica papusa in mana lor, insignifianta, marunta, neinsemnata.. As putea sa tip, de fapt, deja in sufletul meu creste o bestie ce vrea sa iasa afara, sa cunoasca lumina. As vrea sa iau primul strain de pe strada si sa il imbratisez calduros.


                   Vreau o imbratisare...

   Sunt schimbata. Ma simt atat de...altfel.. e ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Am devenit prea ganditoare si..profunda si simt ca nimeni nu ma intelege . Nu ma mir dar.. ma intreb cum de ai avut aceasta putere de a ma schimba. Cum poate ca starea ta sa o influenteze atat de tare pe a mea si cum poate un singur cuvant sa ma faca sa zambesc?...


    De ce tu? Simt ca innebunesc si nu ma mai pot abtine. As vrea sa urlu caci nu pot fi atenta la nimic si e de rau. ca sunt la scoala .. Si sunt atat de buna actrita? Chiar nimeni nu observa asta si nu am cu cine sa vorbesc si nimeni nu e langa mine si.... ah.. ..cedez..

  Sunf frânta, nu sunt in stare de nimic.. si plec.. Parasesc acest tarâm unde sunt singura straina neinteleasa si merg acasa, acolo in interiorul meu. Ma inchid in vid in propria persoana si nimeni si nimic nu ma va scoate de acolo. Voi fi rece la orice stimul venit dinafara si nu ma va schimba nimic. Nu o sa ma mai raneasca nimicuri si nu voi mai plange pentru nimeni. Voi fi doar eu si amintirea ta si in interiorul meu tu vei fi vesnic prezent si al meu si ma vei iubi.. Iar eu voi fi singura fata pentru care inima ta bate , si singura la care tii.. Si nu o sa ma mai atinga nici o ploaie, vantul nu va putea sa ma schimbe si de azi o sa ma ocup de ale mele. O sa'mi fie mintea ocupata si o sa fac ca Adina.. O sa imi permit sa cedez o data pe saptamana si atunci sa ma inchid in camera in weekend si sa nu mai dau semne de viata.. Si atunci sper ca tu o sa ma cauti si o sa iti faci griji pentru mine.. Dar eu o sa fiu prea beata ca sa fiu in stare sa iti raspund..
 Stiu, stiu, mi'ai zis de zeci de ori sa nu o mai fac..si eu ti'am promis, dar nu e pe bune. E doar ceva spiritual , stii, ceva in genu, ma chinui mult si intru intr'o stare asemanatoare, gen..te prefaci ca fumezi si totusi plutesti deasupra norilor. Totul tine de autodisciplina..

  Ahh, ce aberatii..

  Sa revin.. Si e timpul sa devin de gheata.. In fond, nu imi mai este frica de nimic . Mi'a fost frica de suferinta, mult prea frica, asta pana am vazut un film motivant.. De ce sa imi fie frica de asa ceva? Oamenii trec peste despartiri mereu si nu este un capat de lume. De ce vorbesc de despartiri cand inca esti al meu?! Pentru ca .. esti departe, si zic asta ignorand sutele de kilometri dintre noi. Esti absent din viata mea.. Si oarecum doare mai tare decat atunci cand nu erai al meu dar.. Am ajuns sa imi repet aceeasi stupida intrebare..daca iubirea noastra mai exista sau e doar..nu stiu..ceva acolo..obsesie,obisnuinta sau pur si simplu nevoie de noi doi..
 Sincer, nu stiu exact, dar stiu ca .. de azi nu mai pot fi trista,desi mi-e foarte dor de tine..

         

         


                                                                              E trist al dracu..
                       

nu mai pot..

 Si nu mai pot..nu mai sunt in stare sa scriu un cuvant.. Durerea e mult prea mare..Ma distrugi ..

   *Alcool, fum de tigara, casti,muzica, strada, chiul, masina, lumina, spital,durere.. *

Cuz everytime...

      O plimbare matinala.. incerc din nou sa imi produc senzatia de tristete,dar ceva parca nu ma lasa. Sufletul meu e hotarat sa nu mai sufere,inima e hotarata sa se reintregeasca si parca tot ce este in jurul meu refuza sa inteleaga ca tu ma iubesti. Cu totii imi demonstreaza contrariul,aduc argumente foarte convingatoare , si propriul meu corp devine dusmanul meu !!

  In tacerea noptii,cand in camera micuta  nu se vede nici o lumina,nici macar cea venita de la luna , respirand incet si sacadat, incerc sa deslusesc ceva in abisul intunecat ce pare sa sufoce si sa inghita sentimente,lacrimi,tristete.. Nu vad nimic,nu simt nimic , m'am transformat in fiinta de piatra ce nu am fost niciodata.. Stiam ca plansul ma calma,siroaie de lacrimi ce alunecau fierbinti reuseau sa ma scoata din acea transa creata de tine. Dar acum nu mai plang , nu mai am lacrimi sa'mi plang iubirea imposibila si incepe sa doara tot mai tare. Auto-distrugere e cuvantul de baza..






    Nu mai am cum sa mi te scot din cap,lacrimi nu mai am si doare din ce in ce mai tare.. Incep sa nu mai suport gandul,o iau razna incetul cu incetul. Mi'e din nou frica de reactiile mele.. Ascult melodiile noastre , ma uit la pozele tale, imi amintesc de tot ce a fost si ...nimic. Lacrimile nu vor sa cada :| !! Deloc.. Dar o sa ma linistesc,cu orice pret.

   Amintirea vesnicului el,tainic pastrata printre aventuri , fum si nopti pierdute aiurea..

  Nu mai pot iubi. Am incercat si tot incerc de luni bune sa ma apropii de cineva,dar eforturile mele sunt in zadar. E ca si cum toata fiinta mea vrea asta,inclusiv creierul cel incapatanat,chiar si inima franta vrea sa iubeasca un alt zambet strengar , dar nu se intampla. Incep sa pierd timpul cu alte persoane,dar ma simt prea singura chiar si inconjurata de zeci de prieteni.

  Sunt atat de absurda, schimb numere de telefon, id'uri, le dau sperante,iar cand vine vorbim mai mult decat fata in fata ma enervez fara motiv pe toti, incep sa ii urasc si sterg orice urma de legatura cu ei. Nu ii mai suport,deloc, nu le suport mofturile,nu mai am rabdare sa le explic ce se intampla cu mine, iar cand vad ca nu ma inteleg sau ca fac gesturi aiurea..se termina, fara regrete.. Ii las balta..si chiar daca ei inca ma mai cauta , in adancul sufletului nu mai poate patrunde nici un cuvant ,nu mai exista mangaiere pentru durerea mea si nici remediu pentru incurabila boala numita Andrei.

  Am incercat sa ignor sentimentele si parea ca o perioada imi reusea dar..nu iti poti uita prima dragoste.
   Lacrimi cad usor pe obraz.. in sfarsit..cat am asteptat asta..  Lacrimi fierbinti.

  Vreau un dus rece. Sa simt picaturi umede amestecandu'se cu lacrimile fierbinti,contopindu'se de parca ar fi fost facute unele pentru celelalte.

    19:37 , 19 august 2011 

"Era pierduta pe ganduri. Se simtise oribil zilele astea,i se indeplinise dorinta si iti simtea lipsa .. Ardea ceva in ea de fiecare data cand erai indiferent cu ea, de fiecare data cand o ignorai. Se convinsese ca era dependenta de tine,si era gata sa admita asta si chiar sa se impace cu gandul..

  Aer curat de tara,liniste totala, atata natura libera,nestingherita,putea sa alerge ca o nebuna pe camp, sa tipe sau sa planga , sa cada pe firele usor umede de iarba si sa planga acolo, sa formeze roua falsa din lacrimile sale , putea sa faca orice. Nu mai era nimeni in afara de ea si marele pom.

  Sprijinindu'se usor de gardul din lemn ce imprejmuia peisajul, cu privirea pierduta..statea acolo incremenita, nu se misca , abia se vedea cum respira. In aceleasi casti, doar melodii triste... Ii placea mult sa stie ca doare amintirea ta. Era o dovada ca inca te iubea. Probabil de aia isi si dorea sa planga si sa se calmeze.

  De ceva timp chiar avea nevoie de confirmarea propriei persoane ca sa stie ca nu poate respira fara sa stie nimic de tine. Si isi zicea ca daca nu te iubeste, de ce o doare indiferenta si de ce intreaga sa fiinta sufera ..?! Nu putea sa inteleaga si era tarziu,mult prea tarziu..                       

            Trecuse atata timp peste ea. Mai bine de 9 luni  in care a ramas neschimbata,in care a visat la vesnicul EL in fiecare noapte. Era acelasi cerc vicios in care era blocata si din care nu mai exista cale de scapare. Zilele erau pline cu soare,radea,zambea si era fericita. Ah..!! de'ar sti ei ce bine joaca teatru.. Bine ascunse sub un zambet fals,adevaratele sentimente inundau incet creierul fetei ce simtea ca din clipa in clipa va ceda si se gandea deja la o scuza potrivita pentru a fugi acasa,unde,in siguranta oferita de cei patru pereti  , sa'si poata plange amarul.

  Atat de mult in iubea, nu il lasa sa plece din suflet nici macar pentru o clipa. El era prizonierul inimii ei , si nu avea sa plece nicicand. Avea sa ramana acolo pe vecie..in fond,prima dragoste nu se uita.

   Si'ar fi dorit ca refugiul ei sa fie unul mai..diferit. Vroia sa fie singura mai mult ca oricand ,insa nimeni nu ii putea oferi sentimentul asta.. nimic nu o putea ajuta..  Muzica,par ciufulit,acelasi birou si aceleasi randuri.. "

   21.22   7 august 2011

As vrea o tigara! Cer prea mult? Da..nu conteaza ca nu mai fumez,vreau tigara aia in mana mea acum. Vreau sa o simt usor si sa ma prefac ca sunt deja fumata fara sa o fi atins macar cu buzele. Sa ma simt putin ametita. Vreau si o sticla de vin rosu.. Nu..nu rosu , vin alb, demi-sec.. Sa fie bun si putin dulce . Si as mai vrea o sticla de Jack Daniel's. Sa stau intinsa pe covorul din camera mea cu paharul langa mine si sa privesc nedumerita inca intrebandu'ma in gand daca e bine ce fac sau nu..daca intr'adevar vreau asta sau nu. Si sa'mi raspund ca vreau sa uit de el macar pentru o seara si sa ma conving ca nu pot face nimic prostesc in afara de a adormi cu lacrimi in ochi.  Si vreau sa beau acel pahar de Jack, sa'l beau incet , privind in gol. Apoi sa imi aprind acea tigara si sa trag un singur fum.. sa simt ca plutesc si sa simt cum toate relele dispar, cum fumul imi trece usor prin mine , cum imi inunda incet creierul. Apoi sa simt o presiune asupra corpului meu , sa ma simt imobilizata , sa vreau sa tip dar sa nu pot. Brusc sa aud un tipat asurzitor , dar zgomotul sa vina din capul meu, sa fie vina vocilor ce'mi sopteau usor "fa'o..e timpul.. uita'l..poti asta si vrei asta si o vei face!!TREBUIE" , iar in linistea de mormant din camera sa nu rasune ecoul nebuniei mele. Apoi vreau sa aprind veioza si sa'mi privesc chipul obosit, sa'mi vad ochii plini de disperare, sa citesc in ei teama, apoi sa privesc trupul aproape lipsit de vlaga, sa ating usor reflexia din oglinda de parca ar fi a unui strain. Si vreau sa nu mai simt oboseala, sa ma descatusez de tot ce ma tine legata aici, de tot ceea ce nu ma lasa sa zbor.. si mai vreau...sa las usor halatul albastru sa alunece pe umerii deja goi , sa mi se faca frig , sa incep sa tremur si sa fug repede in pat. Sa beau o gura de vin, si sa'mi termin tigara, sa mai vars o lacrima in amintirea ta iubire . Sa vreau sa te sun, si chiar sa te sun, apoi sa ma izbesc de zidul numit "a respinge un apel".. Si sa continui sa te sun si sa te stresez pana cand vei raspunde intr'un sfarsit si eu..pierduta printre ganduri, sa nu stiu ce sa iti zic.. sa incep sa ma intreb de ce te sun si ce vreau de la tine.. si apoi sa adorm cu un "te iubesc" pe buze..

   Dar ma trezesc la realitate. Sunt eu in aceeasi camera, la acelasi birou, plangandu'mi amarul pe acelasi blog uzat,prafuit si demodat, plin de cuvinte aruncate aiurea si vorbe fara nici un sens, fraze fara noima si melodii triste.

 

 Totusi.. stiu cum o sa se termine seara asta...       "Te iubesc.." 

Chiar te iubesc..dar doare..Iubeste'ma si tu daca simti asta...

....

 "- Nu mai sunat timp de doua zile!! Nu ti'a fost dor de mine ?! Pe tine nu te doare daca nu ma auzi o zi...:(
  -Nu am fost acasa,a fost ziua mea,nu am avut cand sa te sun...
  - Iti puteai face timp daca intr'adevar vroiai asta...:-j
  -Andrei..ma urasti?
  -Nu'mi pasa..
 -Andrei... ma urasti?
  -Nu'mi pasa,nu auzi...?
 

  -Nu o sa am cu ce sa te mai sun..
  -Ba da,in jumatate de ora.
  -Dar nu am cum.Nu te mai pot suna!!
  -Ba da,te iubesc :*!
  - Eu nu o pot suna pe mama ta!!!!!
  -Ba da poti,daca vrei sa vorbim :*. Te iubesc.
  -Si eu dar chiar nu pot face asta....:(
  - Taci...te iubesc ..:*
  -Off,bine...
  -Te iubesc ..
  - Si eu.. "



  "-Cine e Alexandra?"
  "-Alexandra?! Toate vin,toate pleaca,doar Alexandra ramane.."

The.cuki

 Și e ciudat cum stai uneori și te gândești la tine,la ce ai realizat,la ceea ce ești,și nu vezi nimic care ție să ți se pară special. Dar pentru unii,fiecare mic lucru mărunt făcut de tine poate să pară ceva extraordinar,plăcut,frumos și,indiscutabil,de încercat pe propria piele.

   Am ajuns să cred că îmi iubesc viața fix așa cum e. Am început să mă obișnuiesc cu mine și să mă simt bine în pielea mea.

  Viața e frumoasă.. ce Dumnezeu..

  Revenind.. Aseară în timp ce eram ruptă de somn și așteptam să se infăptuiască nu știu ce minune,am avut o revelație. De fapt,nu ii pot zice așa,dar mă rog. Un comentariu frumos m'a intrigat extrem de tare.. Dar in același timp,m'a și ambiționat să zic așa. O fi și din cauza zodiei,leu,dar și pentru că are dreptate. Eu nu prea suport să primesc critici,fie ele și constructive,prefer să îmi dau singură seama ce am făcut prost,dar de data asta s'a schimbat ceva.

 În fine. Să zicem doar că am hotărât să nu îmi mai plâng de milă. Și da,da,știu,am mai zis asta și nu am făcut'o,dar de data asta v'a fi diferit.

   Pnm,ce nu mă omoară,mă face mai puternică.  Hotărându'mă într'o oarecare măsură să schimb tematica blogului,in sensul că nu va mai fi un loc unde mă voi plânge de cât de nefericită sunt,ci voi expune viața mea așa cum este,scris negru pe alb,fară exagerări.

   Aceasta revelatie mi'a bantuit creierul intr'una din obisnuitele mele nopti albe,cand ma gandeam la povestea de dragoste dintre Aimee si Dor al ei,si la ce mi'a zis The.cuki ..

   Ma gandeam ca.. intr'adevar as putea sa uit de el daca as vrea. Dar uite problema. Ca nu vreau sa il las deoparte. Stiu ca probabil imi fac foarte mult rau pastrandu'l in viata mea,dar am invatat un lucru si mai important. Acela ca am vointa si ambitie foarte mare.

   Nu ma astept ca vreunul dintre voi,cei care imi cititi blogul sa intelegeti ce debitez eu pe aici. Pentru ca e viata mea personala. Luni intregi am cautat sfaturi de la altii.Pe bloguri,pe Tpu,pe forumuri,diferite site'uri etc. etc.  Nu m'a putut ajuta nimeni cu nimic. Si acum inteleg si de ce. Pentru ca povestea noastra nu este una normala,una obisnuita. Iese din tipare si asta pentru ca amandoi am facut tot posibilul sa ne fie bine,desi nu prea stim cum. Eu nu o sa il pot uri..niciodata,pentru ca el este si va ramane prima mea dragoste. Si nimeni si nimic nu o sa schimbe asta,indiferent de ce se va intampla.. dar timpul trece si toate trec.

     Oricum,azi sunt vesela,am simtit nevoia sa'mi fie dor de tine,sa simt acea durere in stomac,dar nimic. Am ras din nimicuri,am zambit,am fost extrem de fericita cand a plouat,am trait viata.
  Asa ca voi,cei care sunteti poate nefericiti, uita'ti de rele si bucurati'va de ce aveti..

"Sunt in al 2-lea rand MC,in primul rand om,astea's versuri scrise in nopti in care n'aveam somn.

 Visez cu ochii deschiși,iar când adorm,mă trezesc la realitate... Realitatea dură,plină de răutăți și pe care oricât aș încerca,nu o voi putea schimba vreodată.

   Vom ajunge într'o zi să fim invizibili,iar farmecul vieții va dispărea pentru totdeauna din mințile și sufletele noastre.

   Vom uita de noi,vom ajunge roboți,fără sentimente,fără remușcări,fără nimic ... Universul va fi prea mic pentru noi. Nu vor mai exista genii,nici rai,nici iad, nici idoli,nici reîncarnare..

  Atunci vom fi pierduți în abisul întunecat al științei și tehnologiei,pierduți în uitare. Ne vom căuta vechile obiceiuri,vom căuta prieteni dragi,dar totul va fi rămas în trecut,departe de noi..

   Și totuși,Timpul,iluzie sau capcană? Suntem sau nu prizonieri în propria viață?
Nu stiu..sincera sa fiu.. Dar stiu ca e viata noastr,si trebuie traita la maxim.
  

 Ai stat vreodata sa te gandesti cat de repede trece timpul. Gandeste'te putin..

  In cazul meu,incerc sa'mi dau seama cand au zburat 17 ani din viata mea..17.. Atatea lucruri care s'au intamplat..atatea amintiri,atatea zambete si lacrimi,atatea regrete si dorinte ascunse,sentimente si pasiuni ascunse,obsesie,durere apoi fericire.

     Stii ce..toate trec ba. Da'le dracu de necazuri si suparari.. :-j. Nu se merita.

Morphine

   Cred că tu ești orb.  Ori asta,ori ție chiar îți place să te joci. Cum să te mai cred când îmi zici că ții la mine când tu,dacă ieri m'ai trezit la 02.30 ca să îmi spui că îți e dor de mine,și m'ai sunat și ai zis lucruri ce din nou au creat senzațiile acelea,azi te comporți de parcă nimic nu s'ar fi întâmplat. Ok,am înțeles,mă crezi păpușa ta,la propriu,chiar crezi că ești stăpânul sentimentelor mele,cel care are controlul absolut asupra mea,care poate aparea oricând și oriunde și cu orice scop iar eu nu am dreptul la replică. Eu sunt cea care,ca o umilă fraieră care te'a iubit enorm de mult,trebuie să tacă și să accepte orice,indiferent de trecut.

   Ei bine,știi ce. Mi'a ajuns. M'am săturat. Am ajuns la capătul puterii și al răbdării. De azi nu voi mai putea să îți suport toate mofturile,nu te aștepta să uit și să iert totul cu aceeși ușurință ca înainte,nu te mai aștepta să poți șterge cu buretele toate greșelile,să mă faci să trec cu vederea oricare prostioară zisă sau făcută.

  

  Ajunge. Orice om are o limită. Tu nu ai știut când să te oprești.  Ai depășit'o,ai călcat în picioare sentimente,te'ai jucat cu inima mea,ți'ai permis să pleci și să revii oricând a doua zi cu zâmbetul pe buze și mereu te'ai așteptat să'mi calc orgoliul în picioare și să te primesc din nou cu brațele deschise. A funcționat de fiecare dată. Ai fost mereu fericit. Mereu ai știut că am o slăbiciune pentru tine și ai profitat la MAXIM de asta.  Sper că acum ești fericit că ți'ai bătut joc de mine. Că ai reușit să mă faci nefericită. Dar știi ce. Zâmbesc. Da,da,zâmbesc. M'am săturat de lacrimi. E timpul să mă bucur de viață.

  Totuși,sunt lovită de oboseală. Sticla de Cola și chips'urile nu mă mai ajută cu nimic. Pare că totul e gri momentan dar.. las`  că vine soarele și pe strada mea.

 Nu credeam că mă voi întrista scriind asta,dar încep să văd că nu e așa ușor să pun capăt la tot. De fiecare dată când te aud vorbind sau când știu că îți e dor de mine,simt că totul nu e în zadar,că ne va fi și bine,că ții la mine și că intr'adevăr se merită să luptăm pentru noi. Dar apoi brusc tu dispari.. Și lumea mea se dărâmă. Dar toate astea sper să se termine în curând. Sper să găsesc o metodă bună să scap permanent de toate.

   E timpul să văd părțile rele din tot ce a fost. Tot ce am trecut cu vederea,uitat,lăsat baltă.

Ai ajuns să mă cauți doar atunci când ești beat. Doar atunci îmi simți tu lipsa. Asta arată cât de mult ții la mine..:-j. De câte ori încercai să mă faci să mă despart de tine,te comportai urât,abia dădeai semne de viață. Cât timp am fost noi,a fost perfect.. dar apoi,totul s'a dus dracului,s'a sfârșit tot ce a fost frumos.

    M'ai înșelat,m'ai mințit că te'ai despărțit de ea și că doar cu mine vrei să fii,m'ai făcut până și pe mine să cred că asta ar putea fi o idee bună. Te'ai despărțit de mine,apoi ne'am împăcat doar pentru că nu ai suportat să mă vezi tristă,și ai vrut să mă faci să te urăsc. Te'ai răcit brusc,negai asta când te întrebam,și până la urmă tot s'a terminat. Ai ales'o pe ea. Ai zis cuvinte dure,care m'au făcut să imi doresc să mor...Mi'ai zis că nu mai exist pentru tine,că pe ea o iubești. Azi mi'ai zis că nu îți e dor de nimic din trecut,că nu îți e dor de mine,că nu a fost nimic între noi. Mi'ai reproșat că îți zic că îmi e dor de tine când nici măcar nu te'am văzut. Mi'ai zis că mint atunci când zis că te iubesc. Că nu se poate,ca fată,să iubești în timp ce ai pe altu' în pat. Dar tu ca băiat mă poți iubi dacă o f**i pe alta?? Aa, pe bune? Nu mi'am dat seama că brusc lumea a devenit așa misogină. Știam că suntem egali din naștere. Și doar pentru că eu ți'am permis nu înseamnă că o să mă poți controla mereu. Da,sunt slabă,nu neg,in fața ta sunt slabă..dar odată și odată tot o să scap de asta. 

              Știi,cum naiba vine asta? Dacă o fată nu tace în fața ta și are ceva tupeu să îți zică în față ce o deranjează la tine asta înseamnă că brusc a prins tupeu și că face fitze și mofturi și că s'a lăsat influențată de prieteni? Că s'a schimbat și că face toane și gesturi? 

    Deci dacă o idioată care te iubește,vede în sfârșit realitatea,de parcă i'ar fi dat cineva în sfârșit un pumn in față ca să se trezească,asta înseamnă că nu mai e bună pentru tine. Tu vrei pe cineva umil,care să te asculte,să facă totul așa cum vrei tu,să te înțeleagă și să îți suporte orice moft.  Ei bine Romeo,trezește'teeeeeeeeeeeee... Nimeni nu e proasta ta și mai devreme sau mai târziu vei realiza ce faci. Lasă masca de dur..

       

 Cuvintele tale dor... Mă rănești.. Dar poate că degeaba te întreb eu dacă îți e dor de mine,din moment ce tu deja ai recunoscut că nu îți poate dor de NIMIC. Între noi nu a fost NIMIC. Eu sunt doar un NIMIC în fața ta.

           

                 Ei bine,îmi pare și mie rău că am pierdut aproape 8 luni din viață pentru NIMIC,alături de un om de NIMIC.
  
    Ura rămâne cel mai sincer sentiment până în prezent.

          Mă doare atât de tare când scriu asta.. pentru că știu că mâine voi fi iar cuprinsă de melancolie și iar îmi va fi dor de tine și voi regreta tot ce am scris aici. Așa că mai bine o postez înainte să mă răzgândesc...

    Iar dacă o să vrei să revii vreodată in viața mea,dar serios...nu prosteală de asta de copii,atunci îți promit că o să mă gândesc bine la ce trebuie făcut.

                                                       Te urăsc...

   

O alta zi. Radu

  Tristețe. Mesaj. Nelămurire. Mirare. Sentimente ținute în frâu. Presimțire rea. Ojă roșie. Băiță. Planuri. Insomnie. Mess. Telefon. Abdomene. Oboseală. Somn. 

  Dimineață. Vecini. Cafea. Sandwich'uri. Tricou. Săndăluțe. Parfum. Autobuz. Oraș. Poștă. Așteptare. Muzeu.

  Zâmbet. Timiditate. Semafor. Grădina de vară. Aceeași bancă. Disntață. Frică. Adevărul. Tăcere. Strângere de mână. Lacrimi. 

  Despărțire. Scuze. Explicații. Șervețele. Tristețe. Nod în gât. Amintiri. Zeci de lacrimi. Durere. Ultimele cuvinte. Zăpăceală. Andrei. Zâmbet trist. Indignare. Uimire. 

   Fântână arteziană. O alee uscată. Privitori. Lacrimi ascunse.  Muzeu. Splendid. Ghica. Hârtii. Poezie. Pietonal.

    Singurătate.

            That's the way another story ends.

                                       Și când mă gândesc că speram la ceva serios...

   Durere....

Loneliness

   Sunt singură. Singură și dezorientată. Amăgită,naivă,plină de durere. Suspinând.. Nu știu ce m'a apucat acum. Am fost bine toate zilele astea în care nu am avut contact cu tot ce ține de tine. Adormeam seara repede,și oricât mă forțam să mă gândesc la tine,picam ca secerată.
   Mă simt mai obosită ca oricând. Mă uitam uimită la chipul din oglindă. De nerecunoscut. Vacanța îmi priește. Cu toții îmi zic că arăt mult mai bine de când am parte de odihnă. Dar totuși.. Eu văd doar cearcăne adânci și un chip prea obosit să reacționeze la ce e în jurul ei. O fată rece,distantă,cu gândul în altă lume,cu un zâmbet fals și aceeași pijama pufoasă și cu o mărime mai mare. 

   Întotdeauna mi'au plăcut lucrurile care mă depășesc. Care mă acoperă,care îmi sunt "supreme". Deși nu mi'a plăcut ideea de a fi controlată.. ador tocmai lucrurile ce îmi sunt interzise.   Și nu doar mie..
   M'a enervat faptul că m'ai controlat atât de ușor,dar dacă ai făcut'o..asta înseamnă doar două lucruri:
-fie tu chiar ai reușit să mă cunoști și ceea ce ai zis m'a făcut să cred că este totul adevărat și mi'a dat speranța că așa va fi,mi'ai creat un sentiment de siguranță ...
 Fie...varianta mai posibilă..
-deși mă credeam rezistentă,am înghițit niște vrăjeli ieftine și acum sufăr ca idioata.

    Deși am zis că nu mă regăsesc,că nu mă recunosc,se pare că nu este așa. Sunt tot eu,cea dinainte,doar că acum jumătate din mine,minte și suflet, e undeva la sute de kilometri depărtare,undeva pe lângă tine...

  Sună stupid. Îmi vin în cap doar vorbele tale,în care îmi spuneai că nu mă minți...

 Nu'mi pare rău că te'am crezut. Am vrut mereu doar să fiu o parte din tine,să îți aparțin,să mă implic viața ta. Din păcate lucrurile au stat prost încă de la început. Mă gândeam să scriu povestea noastră,dar acum mă simt prea obosită ca să fac asta. Poate că va fi și un post special pentru asta,căci nu se știe când intr'una din zilele în care am toane și fac mofturi mă voi lăsa purtată de emoția impulsului și voi da foc caietului unde stau scrise rândurie noastre,sau îl voi arunca în mare,sau de pe o stâncă și va fi pierdut..la fel ca și noi. Nu aș suporta ideea asta. Îmi ajunge să te știu pe tine departe.

 

   M'a cuprins din nou melancolia,și asta doar de la câteva poze. Sunt chiar atât de obsedată de tine?  Nu știu. Singura mea problemă legată de tine: nu am pace dacă nu știu nimci de tine. Mă frământ,mă agit,sunt aeriană și total ne-atentă la nimic din jurul meu. Ai mei încep deja să se întrebe ce am. Și,uite un lucru bun pe ziua de azi.. Ai mei au început în sfârșit să vadă că nu mai am 2 ani și mi'au dat "permisiunea" de a ieși cu băieți doar să știe și ei pe unde stau și cu cine umblu. Asta a fost chiar ciudat [:d ] ,deși e uimitor de plăcut să văd că au din nou încredere în mine după mica mea mea greșeală cu cardul de credit..

  Știi puiule..mereu mi'a trecut prin cap cum va fi.. Și,vorbesc de viitorul nostru. Întotdeauna am știut că te'ai putea înțelege de minune cu tacă'miu,că ai ști cum să îl faci pe gabi să te placă și că ai fi băiatul perfect pentru mine în ochii mamei. În visele mele mereu reușeam să îi fiu pe plac mamei tale,iar tatăl tău era fericit să mă vadă,și mereu îmi spunea să am grijă de băiatul lui.  Vise...
 

Să continui? O altă noapte,un alt vis... Dar sincer,nu are rost. Cred că e timpul să las visele pe la noapte,și să mă bucur de ceva real.

Totuși..îmi lipsești..