Cuz everytime...

      O plimbare matinala.. incerc din nou sa imi produc senzatia de tristete,dar ceva parca nu ma lasa. Sufletul meu e hotarat sa nu mai sufere,inima e hotarata sa se reintregeasca si parca tot ce este in jurul meu refuza sa inteleaga ca tu ma iubesti. Cu totii imi demonstreaza contrariul,aduc argumente foarte convingatoare , si propriul meu corp devine dusmanul meu !!

  In tacerea noptii,cand in camera micuta  nu se vede nici o lumina,nici macar cea venita de la luna , respirand incet si sacadat, incerc sa deslusesc ceva in abisul intunecat ce pare sa sufoce si sa inghita sentimente,lacrimi,tristete.. Nu vad nimic,nu simt nimic , m'am transformat in fiinta de piatra ce nu am fost niciodata.. Stiam ca plansul ma calma,siroaie de lacrimi ce alunecau fierbinti reuseau sa ma scoata din acea transa creata de tine. Dar acum nu mai plang , nu mai am lacrimi sa'mi plang iubirea imposibila si incepe sa doara tot mai tare. Auto-distrugere e cuvantul de baza..






    Nu mai am cum sa mi te scot din cap,lacrimi nu mai am si doare din ce in ce mai tare.. Incep sa nu mai suport gandul,o iau razna incetul cu incetul. Mi'e din nou frica de reactiile mele.. Ascult melodiile noastre , ma uit la pozele tale, imi amintesc de tot ce a fost si ...nimic. Lacrimile nu vor sa cada :| !! Deloc.. Dar o sa ma linistesc,cu orice pret.

   Amintirea vesnicului el,tainic pastrata printre aventuri , fum si nopti pierdute aiurea..

  Nu mai pot iubi. Am incercat si tot incerc de luni bune sa ma apropii de cineva,dar eforturile mele sunt in zadar. E ca si cum toata fiinta mea vrea asta,inclusiv creierul cel incapatanat,chiar si inima franta vrea sa iubeasca un alt zambet strengar , dar nu se intampla. Incep sa pierd timpul cu alte persoane,dar ma simt prea singura chiar si inconjurata de zeci de prieteni.

  Sunt atat de absurda, schimb numere de telefon, id'uri, le dau sperante,iar cand vine vorbim mai mult decat fata in fata ma enervez fara motiv pe toti, incep sa ii urasc si sterg orice urma de legatura cu ei. Nu ii mai suport,deloc, nu le suport mofturile,nu mai am rabdare sa le explic ce se intampla cu mine, iar cand vad ca nu ma inteleg sau ca fac gesturi aiurea..se termina, fara regrete.. Ii las balta..si chiar daca ei inca ma mai cauta , in adancul sufletului nu mai poate patrunde nici un cuvant ,nu mai exista mangaiere pentru durerea mea si nici remediu pentru incurabila boala numita Andrei.

  Am incercat sa ignor sentimentele si parea ca o perioada imi reusea dar..nu iti poti uita prima dragoste.
   Lacrimi cad usor pe obraz.. in sfarsit..cat am asteptat asta..  Lacrimi fierbinti.

  Vreau un dus rece. Sa simt picaturi umede amestecandu'se cu lacrimile fierbinti,contopindu'se de parca ar fi fost facute unele pentru celelalte.

    19:37 , 19 august 2011 

"Era pierduta pe ganduri. Se simtise oribil zilele astea,i se indeplinise dorinta si iti simtea lipsa .. Ardea ceva in ea de fiecare data cand erai indiferent cu ea, de fiecare data cand o ignorai. Se convinsese ca era dependenta de tine,si era gata sa admita asta si chiar sa se impace cu gandul..

  Aer curat de tara,liniste totala, atata natura libera,nestingherita,putea sa alerge ca o nebuna pe camp, sa tipe sau sa planga , sa cada pe firele usor umede de iarba si sa planga acolo, sa formeze roua falsa din lacrimile sale , putea sa faca orice. Nu mai era nimeni in afara de ea si marele pom.

  Sprijinindu'se usor de gardul din lemn ce imprejmuia peisajul, cu privirea pierduta..statea acolo incremenita, nu se misca , abia se vedea cum respira. In aceleasi casti, doar melodii triste... Ii placea mult sa stie ca doare amintirea ta. Era o dovada ca inca te iubea. Probabil de aia isi si dorea sa planga si sa se calmeze.

  De ceva timp chiar avea nevoie de confirmarea propriei persoane ca sa stie ca nu poate respira fara sa stie nimic de tine. Si isi zicea ca daca nu te iubeste, de ce o doare indiferenta si de ce intreaga sa fiinta sufera ..?! Nu putea sa inteleaga si era tarziu,mult prea tarziu..                       

            Trecuse atata timp peste ea. Mai bine de 9 luni  in care a ramas neschimbata,in care a visat la vesnicul EL in fiecare noapte. Era acelasi cerc vicios in care era blocata si din care nu mai exista cale de scapare. Zilele erau pline cu soare,radea,zambea si era fericita. Ah..!! de'ar sti ei ce bine joaca teatru.. Bine ascunse sub un zambet fals,adevaratele sentimente inundau incet creierul fetei ce simtea ca din clipa in clipa va ceda si se gandea deja la o scuza potrivita pentru a fugi acasa,unde,in siguranta oferita de cei patru pereti  , sa'si poata plange amarul.

  Atat de mult in iubea, nu il lasa sa plece din suflet nici macar pentru o clipa. El era prizonierul inimii ei , si nu avea sa plece nicicand. Avea sa ramana acolo pe vecie..in fond,prima dragoste nu se uita.

   Si'ar fi dorit ca refugiul ei sa fie unul mai..diferit. Vroia sa fie singura mai mult ca oricand ,insa nimeni nu ii putea oferi sentimentul asta.. nimic nu o putea ajuta..  Muzica,par ciufulit,acelasi birou si aceleasi randuri.. "

   21.22   7 august 2011

As vrea o tigara! Cer prea mult? Da..nu conteaza ca nu mai fumez,vreau tigara aia in mana mea acum. Vreau sa o simt usor si sa ma prefac ca sunt deja fumata fara sa o fi atins macar cu buzele. Sa ma simt putin ametita. Vreau si o sticla de vin rosu.. Nu..nu rosu , vin alb, demi-sec.. Sa fie bun si putin dulce . Si as mai vrea o sticla de Jack Daniel's. Sa stau intinsa pe covorul din camera mea cu paharul langa mine si sa privesc nedumerita inca intrebandu'ma in gand daca e bine ce fac sau nu..daca intr'adevar vreau asta sau nu. Si sa'mi raspund ca vreau sa uit de el macar pentru o seara si sa ma conving ca nu pot face nimic prostesc in afara de a adormi cu lacrimi in ochi.  Si vreau sa beau acel pahar de Jack, sa'l beau incet , privind in gol. Apoi sa imi aprind acea tigara si sa trag un singur fum.. sa simt ca plutesc si sa simt cum toate relele dispar, cum fumul imi trece usor prin mine , cum imi inunda incet creierul. Apoi sa simt o presiune asupra corpului meu , sa ma simt imobilizata , sa vreau sa tip dar sa nu pot. Brusc sa aud un tipat asurzitor , dar zgomotul sa vina din capul meu, sa fie vina vocilor ce'mi sopteau usor "fa'o..e timpul.. uita'l..poti asta si vrei asta si o vei face!!TREBUIE" , iar in linistea de mormant din camera sa nu rasune ecoul nebuniei mele. Apoi vreau sa aprind veioza si sa'mi privesc chipul obosit, sa'mi vad ochii plini de disperare, sa citesc in ei teama, apoi sa privesc trupul aproape lipsit de vlaga, sa ating usor reflexia din oglinda de parca ar fi a unui strain. Si vreau sa nu mai simt oboseala, sa ma descatusez de tot ce ma tine legata aici, de tot ceea ce nu ma lasa sa zbor.. si mai vreau...sa las usor halatul albastru sa alunece pe umerii deja goi , sa mi se faca frig , sa incep sa tremur si sa fug repede in pat. Sa beau o gura de vin, si sa'mi termin tigara, sa mai vars o lacrima in amintirea ta iubire . Sa vreau sa te sun, si chiar sa te sun, apoi sa ma izbesc de zidul numit "a respinge un apel".. Si sa continui sa te sun si sa te stresez pana cand vei raspunde intr'un sfarsit si eu..pierduta printre ganduri, sa nu stiu ce sa iti zic.. sa incep sa ma intreb de ce te sun si ce vreau de la tine.. si apoi sa adorm cu un "te iubesc" pe buze..

   Dar ma trezesc la realitate. Sunt eu in aceeasi camera, la acelasi birou, plangandu'mi amarul pe acelasi blog uzat,prafuit si demodat, plin de cuvinte aruncate aiurea si vorbe fara nici un sens, fraze fara noima si melodii triste.

 

 Totusi.. stiu cum o sa se termine seara asta...       "Te iubesc.." 

Chiar te iubesc..dar doare..Iubeste'ma si tu daca simti asta...