Absurd.

    E absurd. E mult prea..abstract, gandirea mea de copil mic,naiv si intristat nu v'a patrunde niciodata in cotloanele intunecate ale sufletului tau. As vrea sa te citesc, sa stiu ce gandesti in clipa asta. As vrea sa stiu ce e adevarat din tot ce zici tu zilnic. E trist, al dracului de trist..

   Si am devenit impulsiva, si irascibila. Tip la toata lumea si ma incrunt, ma uit urat, apoi in secunda urmatoare zambesc si totul pare bine si..:( .. Sunt o nebuna, prea nebuna pentru a fi inteleasa. De ce sa ma astept ca tu sa citesti asta si sa intelegi ce simt, sa iti dai seama ca nu sunt doar cuvinte..

   *Si am iesit usor din starea aia naspa*

 Am stat inerta timp de 10 minute holbandu'ma la un videoclip
http://www.youtube.com/watch?v=dcxr3DG2WuA&feature=related

 si..am ramas acolo,inerta, cu o cana de ceai in mana, pierduta. Sunt foarte obosita. Ochii de care s'au indragostit atatia sunt acum obositi,lipsiti de stralucire si mai negri ca niciodata.
 Am racit,pe bune..chiar am racit si ma enerveaza.Ma simt neajutorata.  Sunt lipsita de vlaga. Ma uitam in oglinda..
 Imi fuge prin cap fraza aia a ta .."dar ce..noi ne'am impacat?".. Serios..ne'am impacat? Da..


Ce e asta?Sunt chiar atat de absurda..Nu nu..gata.. ma opresc acum.!! STOP!!
                       E o voce in capul meu si nu vrea sa taca. Mai lasati'ma cu totii..sunt asa de obosita incat nu mai am nici macar reflexe, imi e foarte frig dar nu tremur, nici macar nu simt tastatura sub degete..
Vreau sa plutesc.. Afara e frig si toata noaptea a plouat. Stropii reci nu m'au lasat sa dorm. Simplul lor zgomot parea atunci mai intens, imi rasuna in cap fara sa il pot opri. Nu mai aveam sanse de scapare. Era ceva inevitabil. Stiam ca incetul cu incetul gandurile aveau sa zboare haotic  la ce mi s'a intamplat in ultimele zile iar apoi la trecutul tot mai indepartat iar apoi la tine.

     E o zi prea mohorata. Imi place ploaia. Ma linisteste.. Pe sub umbrelele umede, aceleasi fete infrigurate, expresii inghetate si zambete reci. Pare ca lumea nu mai iubeste.. Toamna le'a asternut in suflet un val de tristete. Si ma gandesc cu teama ca urmeaza iarna. Oare chiar asa va continua? Oare ma voi transforma si eu? Dar tu..vei deveni mai rece?... Mi'e frica, mult , mult prea frica de aceste sentimente si ganduri..  Mi se face tot frig si tremur. Pe straduta cad zeci de frunze galbene si toti par mult prea grabiti pentru a da atentie si micii fete triste. In alte zile de vara probabil cineva m'ar fi oprit zambitor si m'ar fi intrebat unde ma grabesc atat de tare incat nu mai vad pe nimeni in jurul meu.. Azi..nu e nimeni. Sunt doar eu.
    Imi pierd usor echilibrul si ma opresc in mijlocul strazii. oamenii continua sa treaca grabiti pe langa mine. Ma simt o mica papusa in mana lor, insignifianta, marunta, neinsemnata.. As putea sa tip, de fapt, deja in sufletul meu creste o bestie ce vrea sa iasa afara, sa cunoasca lumina. As vrea sa iau primul strain de pe strada si sa il imbratisez calduros.


                   Vreau o imbratisare...

   Sunt schimbata. Ma simt atat de...altfel.. e ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Am devenit prea ganditoare si..profunda si simt ca nimeni nu ma intelege . Nu ma mir dar.. ma intreb cum de ai avut aceasta putere de a ma schimba. Cum poate ca starea ta sa o influenteze atat de tare pe a mea si cum poate un singur cuvant sa ma faca sa zambesc?...


    De ce tu? Simt ca innebunesc si nu ma mai pot abtine. As vrea sa urlu caci nu pot fi atenta la nimic si e de rau. ca sunt la scoala .. Si sunt atat de buna actrita? Chiar nimeni nu observa asta si nu am cu cine sa vorbesc si nimeni nu e langa mine si.... ah.. ..cedez..

  Sunf frânta, nu sunt in stare de nimic.. si plec.. Parasesc acest tarâm unde sunt singura straina neinteleasa si merg acasa, acolo in interiorul meu. Ma inchid in vid in propria persoana si nimeni si nimic nu ma va scoate de acolo. Voi fi rece la orice stimul venit dinafara si nu ma va schimba nimic. Nu o sa ma mai raneasca nimicuri si nu voi mai plange pentru nimeni. Voi fi doar eu si amintirea ta si in interiorul meu tu vei fi vesnic prezent si al meu si ma vei iubi.. Iar eu voi fi singura fata pentru care inima ta bate , si singura la care tii.. Si nu o sa ma mai atinga nici o ploaie, vantul nu va putea sa ma schimbe si de azi o sa ma ocup de ale mele. O sa'mi fie mintea ocupata si o sa fac ca Adina.. O sa imi permit sa cedez o data pe saptamana si atunci sa ma inchid in camera in weekend si sa nu mai dau semne de viata.. Si atunci sper ca tu o sa ma cauti si o sa iti faci griji pentru mine.. Dar eu o sa fiu prea beata ca sa fiu in stare sa iti raspund..
 Stiu, stiu, mi'ai zis de zeci de ori sa nu o mai fac..si eu ti'am promis, dar nu e pe bune. E doar ceva spiritual , stii, ceva in genu, ma chinui mult si intru intr'o stare asemanatoare, gen..te prefaci ca fumezi si totusi plutesti deasupra norilor. Totul tine de autodisciplina..

  Ahh, ce aberatii..

  Sa revin.. Si e timpul sa devin de gheata.. In fond, nu imi mai este frica de nimic . Mi'a fost frica de suferinta, mult prea frica, asta pana am vazut un film motivant.. De ce sa imi fie frica de asa ceva? Oamenii trec peste despartiri mereu si nu este un capat de lume. De ce vorbesc de despartiri cand inca esti al meu?! Pentru ca .. esti departe, si zic asta ignorand sutele de kilometri dintre noi. Esti absent din viata mea.. Si oarecum doare mai tare decat atunci cand nu erai al meu dar.. Am ajuns sa imi repet aceeasi stupida intrebare..daca iubirea noastra mai exista sau e doar..nu stiu..ceva acolo..obsesie,obisnuinta sau pur si simplu nevoie de noi doi..
 Sincer, nu stiu exact, dar stiu ca .. de azi nu mai pot fi trista,desi mi-e foarte dor de tine..

         

         


                                                                              E trist al dracu..