soarta

  Cine crede in karma va sti despre ce vorbesc. Destinul, soarta, unele dintre cele mai crude,ciudate,bizare, neasteptate si greu de prezis lucruri din viata. Ce dai aia primesti. Pe scurt la asta se refera Karma.
 E 15 decembrie si nici macar un fulg de nea nu a atins pamantul. Anul trecut pe vremea asta eram in patul meu caldut, band niste ceai de zmeura, preferatul meu, si stand pe mess pana tarziu. Cred ca era deja vacanta. Si stiu ce s-a intamplat atunci.. Iti amintesti? Desigur, mereu ai tinut minte detalii:)). Glumesc. Stii. Sunt 3 zile. 13-18-21!! Imi amintesc cu drag de ele, si cred ca sunt singurele pe care nu le voi uita vreodata.
 Anul asta unele lucruri sau schimbat. Nu mai e zapada pe pomii goi,nu e frig, si nu mi-e bine. Ceaiul nu il beau de placere,nu pot vorbi, nu am voce, nu pot merge drept pe covorul meu pufos si nici nu pot sa zambesc. Ma doare ingrozitor de tare capul, ma simt singura si mica, si simt ca voi lua foc in orice clipa. Apoi incep sa tremur,mi se face frig, si am nevoie doar de patura mea rosie si de o noapte ploioasa. Mi-e foarte dor de vara..de zilele in care pierdeam timpul pana la 5-6 dimineata, atunci cand mi se facea dor de tine.. Si-ai fost acolo pentru mine mereu. Nu ma pot opri sa nu scriu despre tine, a devenit drogul meu, si fac asta cu riscul de a pierde alti oameni dragi mie, care poate se vor supara citind asta ,dar risc..niciodata nu ma voi opri din asta, e singura cativitate care imi mentine mintea treaza, care ma aduce pe culmile nebuniei, care ma face sa pang si apoi sa rad ca o isterica fara sa ma pot opri si-apoi sa-mi dea iar lacrimile. E singura activitate placuta care ma linisteste.

   Pierd tot mai des oameni dragi, si nici macar nu stiu daca intr-adevar sunt eu de vina sau pleaca doar pentru ca s-au saturat..sunt satuli de mofturile mele, de capriciile mele, de tot ce e legat de mine. Si atunci ma abandoneaza, ma lasa singura pe strada pustie cu lacrimi in ochi si o urma de dor in suflet, cu inima poate franta. Stiu ca si tu o sa pleci candva, cu totii pleaca si nu pot face nimic sa ii opresc. Pot doar sa privesc "cooing", cu jale,in urma lor si sa stiu ca unedeva acolo in adancul sufletului ei m-au schimbat in bine, m-au ajutat sa cresc. O sa plecati cu totii, iar ochii mei se vor umple atunci de lacrimi si de ura..

    Mi-a fost dor sa plang, sa plang cu lacrimi fierbinti. Si desigur ca trebuie sa se intample totul asa cum scrie la carte: sa mergi incet pe straduta pana in fata stadionului, sa te uiti in urma ta ca si cand ai astepta pe cineva, dar sa nu fie nimeni, sa oftezi mahnita si sa-ti continui drumul. sa mai faci doi pasi apoi sa inceapa sa-ti curga lacrimi exact ca atunci, sa incerci sa te ascunzi de lume.. E trist, mi-e rau din nou..

                            Imi pare rau..

deep!!

19 decembrie 2011, 19:10

Întuneric în camera mică. Picături reci de ploaie se aud din nou în geam. E decembrie.. e din nou decembrie. Nu ninge și e trist.
Ruj roșu într'o zi neagră. Mă prefac că sunt beată și aștept reacția celor din jur. Probabil am fumat o țigară, incet..ca de obicei, parcă numărând secundele până la terminarea ei. O să fie ciudat dacă voi ieși afară? Și cui ii pasă până la urmă. Zilele sunt tot mai seci,mai goale, mai..nesemnificative..simt că nu am făcut nimic cu viața mea, că trece timpul pe lângă mine, că mi se scurge printre degete ca firele de nisip și eu nu am puterea să îl opresc. Strâng pumnul în speranța că voi putea trage de timp, și aștept.. Fuck off, timpul încă trece..

  Sunt irascibilă, și am toane de om nebun. De fapt, e de vină sticla de Jack Daniel's de langă mine. Pff, pe aia chiar o am. Sunt singură..singură din nou in casa mea mare și simt cum liniștea mă apasă. Acum nimeni nu sună.. nimic nou..doar că.. mereu prietenii iși găsesc momente nepotrivite să sune.. Unde sunt toți?! HA!!! Cum să mă întreb tocmai eu asta?
Îmi amintesc cum mi i'am indepărtat pe toți. Oamenii te dezamăgesc, așa e firea noastră. Și eu te'am dezamăgit, nu puiule? Te'am făcut să te doară, te'ai lăsat în mâinile mele, ai avut încredere.. Oare îți pare rău? Sper că nu..

  Nu poți realiza cât de mult ai nevoie de un lucru până nu îl pierzi..cred că aseară am învățat lecția asta pe propria mea piele.. A fost cumplit, pur și simplu atât de dureros încât nu mă puteam opri din plâns, îmi doream să dispar,să nu mai exist, și poate atunci ți'ar fi fost mai bine.. M'ai certa dacă ai citi asta, și dacă ai afla că m'am gandit măcar la așa ceva.. dar simt că asta e adevărul.
Dragostea durează 3 ani, e dovedit științific. Linistea apăsătoare mă face mică, starea de neliniște prevestește ceva..mă sufocă, îmi fură oxigenul,iar muzica lentă de pian lasă din nou urma aia in suflet. Râd isterică și privesc în urmă, la ziua de azi.. E trist, m'am schimbat atât de mult. Mi-e dor de mine, si ma intristez cand stiu ca sigur acea copila nu va reveni niciodata, ca sigur nu va mai fi la fel, dar cu toate astea,privesc zambind la noua eu. Nu sunt tocmai mandra de ce vad, simt ura in proprii mei ochi, dar trebuie sa mergem mai departe..
 Poate era si timpul sa mai dau un semn de viata?!


   Azi...mi-e rau..

S´a pierdut..

  Totul s´a pierdut. Iubirea noastra, amintirea ta...

 De ce am vrut sa ma impac cu tine?! De ce nu am invatat din greselile vechilor autori care sufereau in tacere fara sa´si revada prima dragoste, doar ca sa pastreze vie amintirea dragostei lor de atunci..? De ce am fost atat de incapatanata si te´am vrut doar al meu.. Puteai sa fii al altor fete. Atunci m´ar fi durut si as fi stiut ca inima mea iti apartine doar tie... Acum ai distrus tot.. Ai ascultat´o pe mica copila prostuta.. cateva lacrimi ti´au inmuiat inima de piatra si ai cedat.. Si ai venit din nou la mine.. De ce?! Ma tot intreb ca o aiurita...

 
   Ne certam prea mult.. Stiam ca odata revenit in viata mea nu v´a mai fi la fel, nu o sa mai doara  si totusi am facut´o.. Mi´e frica de propriile mele ganduri, nu vreau sa infrunt realitatea..nu vreau sa vad intentia din spatele dorintei arzatoare de impacare.. nu vreau sa ma gandesc ca am facut´o intentionat ca sa te uit..nu vreau..
 
  Am un nod in gat si nu scap de senzatia asta ca e gresit ce facem.. Hai sa ne pastram amintirea iubirii vie, asa cum era acum 6 luni...

   Si totusi e atat de infricosator gandul ca s´ar termina totul din nou, ca iar am fi singuri, ca iar ai fi in bratele altei fete.. Mi´e dor de suferinta, mi´e dor de lacrimi, mi´e dor ..

  Ma sufoca nodul in gat, nu vreau sa mai curga lacrimi acum, vreau sa cred ca sunt bine si fara tine, si vreau sa cred ca aceasta minciuna inca mai tine.. si totusi.. de ce ..

   Nu are rost sa mai intreb, nu are rost sa mai continui.. Nu stiu ce o sa ne facem daca o tinem tot asa, nu stiu unde o sa ajungem, dar ma sperie gandul ca nu o sa te vad vreodata... E singurul lucru de care imi e frica.. Acela ca niciodata visele mele nu vor deveni realitate, ca se v´a termina definitiv, pentru vesnicie..

                          Mi´e dor de noi..de noi..asa cum eram in trecut..

De ce nu vrei sa fie la fel?De ce sa nu ne fie bine? De ce sa nu fim noi..din nou acei copii nebuni ce se iubesc fara sa tina cont de obstacole...?

          Totul s´a pierdut?! Chiar s´a pierdut..?

Absurd.

    E absurd. E mult prea..abstract, gandirea mea de copil mic,naiv si intristat nu v'a patrunde niciodata in cotloanele intunecate ale sufletului tau. As vrea sa te citesc, sa stiu ce gandesti in clipa asta. As vrea sa stiu ce e adevarat din tot ce zici tu zilnic. E trist, al dracului de trist..

   Si am devenit impulsiva, si irascibila. Tip la toata lumea si ma incrunt, ma uit urat, apoi in secunda urmatoare zambesc si totul pare bine si..:( .. Sunt o nebuna, prea nebuna pentru a fi inteleasa. De ce sa ma astept ca tu sa citesti asta si sa intelegi ce simt, sa iti dai seama ca nu sunt doar cuvinte..

   *Si am iesit usor din starea aia naspa*

 Am stat inerta timp de 10 minute holbandu'ma la un videoclip
http://www.youtube.com/watch?v=dcxr3DG2WuA&feature=related

 si..am ramas acolo,inerta, cu o cana de ceai in mana, pierduta. Sunt foarte obosita. Ochii de care s'au indragostit atatia sunt acum obositi,lipsiti de stralucire si mai negri ca niciodata.
 Am racit,pe bune..chiar am racit si ma enerveaza.Ma simt neajutorata.  Sunt lipsita de vlaga. Ma uitam in oglinda..
 Imi fuge prin cap fraza aia a ta .."dar ce..noi ne'am impacat?".. Serios..ne'am impacat? Da..


Ce e asta?Sunt chiar atat de absurda..Nu nu..gata.. ma opresc acum.!! STOP!!
                       E o voce in capul meu si nu vrea sa taca. Mai lasati'ma cu totii..sunt asa de obosita incat nu mai am nici macar reflexe, imi e foarte frig dar nu tremur, nici macar nu simt tastatura sub degete..
Vreau sa plutesc.. Afara e frig si toata noaptea a plouat. Stropii reci nu m'au lasat sa dorm. Simplul lor zgomot parea atunci mai intens, imi rasuna in cap fara sa il pot opri. Nu mai aveam sanse de scapare. Era ceva inevitabil. Stiam ca incetul cu incetul gandurile aveau sa zboare haotic  la ce mi s'a intamplat in ultimele zile iar apoi la trecutul tot mai indepartat iar apoi la tine.

     E o zi prea mohorata. Imi place ploaia. Ma linisteste.. Pe sub umbrelele umede, aceleasi fete infrigurate, expresii inghetate si zambete reci. Pare ca lumea nu mai iubeste.. Toamna le'a asternut in suflet un val de tristete. Si ma gandesc cu teama ca urmeaza iarna. Oare chiar asa va continua? Oare ma voi transforma si eu? Dar tu..vei deveni mai rece?... Mi'e frica, mult , mult prea frica de aceste sentimente si ganduri..  Mi se face tot frig si tremur. Pe straduta cad zeci de frunze galbene si toti par mult prea grabiti pentru a da atentie si micii fete triste. In alte zile de vara probabil cineva m'ar fi oprit zambitor si m'ar fi intrebat unde ma grabesc atat de tare incat nu mai vad pe nimeni in jurul meu.. Azi..nu e nimeni. Sunt doar eu.
    Imi pierd usor echilibrul si ma opresc in mijlocul strazii. oamenii continua sa treaca grabiti pe langa mine. Ma simt o mica papusa in mana lor, insignifianta, marunta, neinsemnata.. As putea sa tip, de fapt, deja in sufletul meu creste o bestie ce vrea sa iasa afara, sa cunoasca lumina. As vrea sa iau primul strain de pe strada si sa il imbratisez calduros.


                   Vreau o imbratisare...

   Sunt schimbata. Ma simt atat de...altfel.. e ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Am devenit prea ganditoare si..profunda si simt ca nimeni nu ma intelege . Nu ma mir dar.. ma intreb cum de ai avut aceasta putere de a ma schimba. Cum poate ca starea ta sa o influenteze atat de tare pe a mea si cum poate un singur cuvant sa ma faca sa zambesc?...


    De ce tu? Simt ca innebunesc si nu ma mai pot abtine. As vrea sa urlu caci nu pot fi atenta la nimic si e de rau. ca sunt la scoala .. Si sunt atat de buna actrita? Chiar nimeni nu observa asta si nu am cu cine sa vorbesc si nimeni nu e langa mine si.... ah.. ..cedez..

  Sunf frânta, nu sunt in stare de nimic.. si plec.. Parasesc acest tarâm unde sunt singura straina neinteleasa si merg acasa, acolo in interiorul meu. Ma inchid in vid in propria persoana si nimeni si nimic nu ma va scoate de acolo. Voi fi rece la orice stimul venit dinafara si nu ma va schimba nimic. Nu o sa ma mai raneasca nimicuri si nu voi mai plange pentru nimeni. Voi fi doar eu si amintirea ta si in interiorul meu tu vei fi vesnic prezent si al meu si ma vei iubi.. Iar eu voi fi singura fata pentru care inima ta bate , si singura la care tii.. Si nu o sa ma mai atinga nici o ploaie, vantul nu va putea sa ma schimbe si de azi o sa ma ocup de ale mele. O sa'mi fie mintea ocupata si o sa fac ca Adina.. O sa imi permit sa cedez o data pe saptamana si atunci sa ma inchid in camera in weekend si sa nu mai dau semne de viata.. Si atunci sper ca tu o sa ma cauti si o sa iti faci griji pentru mine.. Dar eu o sa fiu prea beata ca sa fiu in stare sa iti raspund..
 Stiu, stiu, mi'ai zis de zeci de ori sa nu o mai fac..si eu ti'am promis, dar nu e pe bune. E doar ceva spiritual , stii, ceva in genu, ma chinui mult si intru intr'o stare asemanatoare, gen..te prefaci ca fumezi si totusi plutesti deasupra norilor. Totul tine de autodisciplina..

  Ahh, ce aberatii..

  Sa revin.. Si e timpul sa devin de gheata.. In fond, nu imi mai este frica de nimic . Mi'a fost frica de suferinta, mult prea frica, asta pana am vazut un film motivant.. De ce sa imi fie frica de asa ceva? Oamenii trec peste despartiri mereu si nu este un capat de lume. De ce vorbesc de despartiri cand inca esti al meu?! Pentru ca .. esti departe, si zic asta ignorand sutele de kilometri dintre noi. Esti absent din viata mea.. Si oarecum doare mai tare decat atunci cand nu erai al meu dar.. Am ajuns sa imi repet aceeasi stupida intrebare..daca iubirea noastra mai exista sau e doar..nu stiu..ceva acolo..obsesie,obisnuinta sau pur si simplu nevoie de noi doi..
 Sincer, nu stiu exact, dar stiu ca .. de azi nu mai pot fi trista,desi mi-e foarte dor de tine..

         

         


                                                                              E trist al dracu..
                       

nu mai pot..

 Si nu mai pot..nu mai sunt in stare sa scriu un cuvant.. Durerea e mult prea mare..Ma distrugi ..

   *Alcool, fum de tigara, casti,muzica, strada, chiul, masina, lumina, spital,durere.. *

Cuz everytime...

      O plimbare matinala.. incerc din nou sa imi produc senzatia de tristete,dar ceva parca nu ma lasa. Sufletul meu e hotarat sa nu mai sufere,inima e hotarata sa se reintregeasca si parca tot ce este in jurul meu refuza sa inteleaga ca tu ma iubesti. Cu totii imi demonstreaza contrariul,aduc argumente foarte convingatoare , si propriul meu corp devine dusmanul meu !!

  In tacerea noptii,cand in camera micuta  nu se vede nici o lumina,nici macar cea venita de la luna , respirand incet si sacadat, incerc sa deslusesc ceva in abisul intunecat ce pare sa sufoce si sa inghita sentimente,lacrimi,tristete.. Nu vad nimic,nu simt nimic , m'am transformat in fiinta de piatra ce nu am fost niciodata.. Stiam ca plansul ma calma,siroaie de lacrimi ce alunecau fierbinti reuseau sa ma scoata din acea transa creata de tine. Dar acum nu mai plang , nu mai am lacrimi sa'mi plang iubirea imposibila si incepe sa doara tot mai tare. Auto-distrugere e cuvantul de baza..






    Nu mai am cum sa mi te scot din cap,lacrimi nu mai am si doare din ce in ce mai tare.. Incep sa nu mai suport gandul,o iau razna incetul cu incetul. Mi'e din nou frica de reactiile mele.. Ascult melodiile noastre , ma uit la pozele tale, imi amintesc de tot ce a fost si ...nimic. Lacrimile nu vor sa cada :| !! Deloc.. Dar o sa ma linistesc,cu orice pret.

   Amintirea vesnicului el,tainic pastrata printre aventuri , fum si nopti pierdute aiurea..

  Nu mai pot iubi. Am incercat si tot incerc de luni bune sa ma apropii de cineva,dar eforturile mele sunt in zadar. E ca si cum toata fiinta mea vrea asta,inclusiv creierul cel incapatanat,chiar si inima franta vrea sa iubeasca un alt zambet strengar , dar nu se intampla. Incep sa pierd timpul cu alte persoane,dar ma simt prea singura chiar si inconjurata de zeci de prieteni.

  Sunt atat de absurda, schimb numere de telefon, id'uri, le dau sperante,iar cand vine vorbim mai mult decat fata in fata ma enervez fara motiv pe toti, incep sa ii urasc si sterg orice urma de legatura cu ei. Nu ii mai suport,deloc, nu le suport mofturile,nu mai am rabdare sa le explic ce se intampla cu mine, iar cand vad ca nu ma inteleg sau ca fac gesturi aiurea..se termina, fara regrete.. Ii las balta..si chiar daca ei inca ma mai cauta , in adancul sufletului nu mai poate patrunde nici un cuvant ,nu mai exista mangaiere pentru durerea mea si nici remediu pentru incurabila boala numita Andrei.

  Am incercat sa ignor sentimentele si parea ca o perioada imi reusea dar..nu iti poti uita prima dragoste.
   Lacrimi cad usor pe obraz.. in sfarsit..cat am asteptat asta..  Lacrimi fierbinti.

  Vreau un dus rece. Sa simt picaturi umede amestecandu'se cu lacrimile fierbinti,contopindu'se de parca ar fi fost facute unele pentru celelalte.

    19:37 , 19 august 2011 

"Era pierduta pe ganduri. Se simtise oribil zilele astea,i se indeplinise dorinta si iti simtea lipsa .. Ardea ceva in ea de fiecare data cand erai indiferent cu ea, de fiecare data cand o ignorai. Se convinsese ca era dependenta de tine,si era gata sa admita asta si chiar sa se impace cu gandul..

  Aer curat de tara,liniste totala, atata natura libera,nestingherita,putea sa alerge ca o nebuna pe camp, sa tipe sau sa planga , sa cada pe firele usor umede de iarba si sa planga acolo, sa formeze roua falsa din lacrimile sale , putea sa faca orice. Nu mai era nimeni in afara de ea si marele pom.

  Sprijinindu'se usor de gardul din lemn ce imprejmuia peisajul, cu privirea pierduta..statea acolo incremenita, nu se misca , abia se vedea cum respira. In aceleasi casti, doar melodii triste... Ii placea mult sa stie ca doare amintirea ta. Era o dovada ca inca te iubea. Probabil de aia isi si dorea sa planga si sa se calmeze.

  De ceva timp chiar avea nevoie de confirmarea propriei persoane ca sa stie ca nu poate respira fara sa stie nimic de tine. Si isi zicea ca daca nu te iubeste, de ce o doare indiferenta si de ce intreaga sa fiinta sufera ..?! Nu putea sa inteleaga si era tarziu,mult prea tarziu..                       

            Trecuse atata timp peste ea. Mai bine de 9 luni  in care a ramas neschimbata,in care a visat la vesnicul EL in fiecare noapte. Era acelasi cerc vicios in care era blocata si din care nu mai exista cale de scapare. Zilele erau pline cu soare,radea,zambea si era fericita. Ah..!! de'ar sti ei ce bine joaca teatru.. Bine ascunse sub un zambet fals,adevaratele sentimente inundau incet creierul fetei ce simtea ca din clipa in clipa va ceda si se gandea deja la o scuza potrivita pentru a fugi acasa,unde,in siguranta oferita de cei patru pereti  , sa'si poata plange amarul.

  Atat de mult in iubea, nu il lasa sa plece din suflet nici macar pentru o clipa. El era prizonierul inimii ei , si nu avea sa plece nicicand. Avea sa ramana acolo pe vecie..in fond,prima dragoste nu se uita.

   Si'ar fi dorit ca refugiul ei sa fie unul mai..diferit. Vroia sa fie singura mai mult ca oricand ,insa nimeni nu ii putea oferi sentimentul asta.. nimic nu o putea ajuta..  Muzica,par ciufulit,acelasi birou si aceleasi randuri.. "

   21.22   7 august 2011

As vrea o tigara! Cer prea mult? Da..nu conteaza ca nu mai fumez,vreau tigara aia in mana mea acum. Vreau sa o simt usor si sa ma prefac ca sunt deja fumata fara sa o fi atins macar cu buzele. Sa ma simt putin ametita. Vreau si o sticla de vin rosu.. Nu..nu rosu , vin alb, demi-sec.. Sa fie bun si putin dulce . Si as mai vrea o sticla de Jack Daniel's. Sa stau intinsa pe covorul din camera mea cu paharul langa mine si sa privesc nedumerita inca intrebandu'ma in gand daca e bine ce fac sau nu..daca intr'adevar vreau asta sau nu. Si sa'mi raspund ca vreau sa uit de el macar pentru o seara si sa ma conving ca nu pot face nimic prostesc in afara de a adormi cu lacrimi in ochi.  Si vreau sa beau acel pahar de Jack, sa'l beau incet , privind in gol. Apoi sa imi aprind acea tigara si sa trag un singur fum.. sa simt ca plutesc si sa simt cum toate relele dispar, cum fumul imi trece usor prin mine , cum imi inunda incet creierul. Apoi sa simt o presiune asupra corpului meu , sa ma simt imobilizata , sa vreau sa tip dar sa nu pot. Brusc sa aud un tipat asurzitor , dar zgomotul sa vina din capul meu, sa fie vina vocilor ce'mi sopteau usor "fa'o..e timpul.. uita'l..poti asta si vrei asta si o vei face!!TREBUIE" , iar in linistea de mormant din camera sa nu rasune ecoul nebuniei mele. Apoi vreau sa aprind veioza si sa'mi privesc chipul obosit, sa'mi vad ochii plini de disperare, sa citesc in ei teama, apoi sa privesc trupul aproape lipsit de vlaga, sa ating usor reflexia din oglinda de parca ar fi a unui strain. Si vreau sa nu mai simt oboseala, sa ma descatusez de tot ce ma tine legata aici, de tot ceea ce nu ma lasa sa zbor.. si mai vreau...sa las usor halatul albastru sa alunece pe umerii deja goi , sa mi se faca frig , sa incep sa tremur si sa fug repede in pat. Sa beau o gura de vin, si sa'mi termin tigara, sa mai vars o lacrima in amintirea ta iubire . Sa vreau sa te sun, si chiar sa te sun, apoi sa ma izbesc de zidul numit "a respinge un apel".. Si sa continui sa te sun si sa te stresez pana cand vei raspunde intr'un sfarsit si eu..pierduta printre ganduri, sa nu stiu ce sa iti zic.. sa incep sa ma intreb de ce te sun si ce vreau de la tine.. si apoi sa adorm cu un "te iubesc" pe buze..

   Dar ma trezesc la realitate. Sunt eu in aceeasi camera, la acelasi birou, plangandu'mi amarul pe acelasi blog uzat,prafuit si demodat, plin de cuvinte aruncate aiurea si vorbe fara nici un sens, fraze fara noima si melodii triste.

 

 Totusi.. stiu cum o sa se termine seara asta...       "Te iubesc.." 

Chiar te iubesc..dar doare..Iubeste'ma si tu daca simti asta...

....

 "- Nu mai sunat timp de doua zile!! Nu ti'a fost dor de mine ?! Pe tine nu te doare daca nu ma auzi o zi...:(
  -Nu am fost acasa,a fost ziua mea,nu am avut cand sa te sun...
  - Iti puteai face timp daca intr'adevar vroiai asta...:-j
  -Andrei..ma urasti?
  -Nu'mi pasa..
 -Andrei... ma urasti?
  -Nu'mi pasa,nu auzi...?
 

  -Nu o sa am cu ce sa te mai sun..
  -Ba da,in jumatate de ora.
  -Dar nu am cum.Nu te mai pot suna!!
  -Ba da,te iubesc :*!
  - Eu nu o pot suna pe mama ta!!!!!
  -Ba da poti,daca vrei sa vorbim :*. Te iubesc.
  -Si eu dar chiar nu pot face asta....:(
  - Taci...te iubesc ..:*
  -Off,bine...
  -Te iubesc ..
  - Si eu.. "



  "-Cine e Alexandra?"
  "-Alexandra?! Toate vin,toate pleaca,doar Alexandra ramane.."