Every girl has that one guy she goes back to, heartbreak after heartbreak and nobody knows why, not even her. And she just CAN'T let go .. --Wizh Khalifa
De ce am vrut sa ma impac cu tine?! De ce nu am invatat din greselile vechilor autori care sufereau in tacere fara sa´si revada prima dragoste, doar ca sa pastreze vie amintirea dragostei lor de atunci..? De ce am fost atat de incapatanata si te´am vrut doar al meu.. Puteai sa fii al altor fete. Atunci m´ar fi durut si as fi stiut ca inima mea iti apartine doar tie... Acum ai distrus tot.. Ai ascultat´o pe mica copila prostuta.. cateva lacrimi ti´au inmuiat inima de piatra si ai cedat.. Si ai venit din nou la mine.. De ce?! Ma tot intreb ca o aiurita...
Ne certam prea mult.. Stiam ca odata revenit in viata mea nu v´a mai fi la fel, nu o sa mai doara si totusi am facut´o.. Mi´e frica de propriile mele ganduri, nu vreau sa infrunt realitatea..nu vreau sa vad intentia din spatele dorintei arzatoare de impacare.. nu vreau sa ma gandesc ca am facut´o intentionat ca sa te uit..nu vreau..
Am un nod in gat si nu scap de senzatia asta ca e gresit ce facem.. Hai sa ne pastram amintirea iubirii vie, asa cum era acum 6 luni...
Si totusi e atat de infricosator gandul ca s´ar termina totul din nou, ca iar am fi singuri, ca iar ai fi in bratele altei fete.. Mi´e dor de suferinta, mi´e dor de lacrimi, mi´e dor ..
Ma sufoca nodul in gat, nu vreau sa mai curga lacrimi acum, vreau sa cred ca sunt bine si fara tine, si vreau sa cred ca aceasta minciuna inca mai tine.. si totusi.. de ce ..
Nu are rost sa mai intreb, nu are rost sa mai continui.. Nu stiu ce o sa ne facem daca o tinem tot asa, nu stiu unde o sa ajungem, dar ma sperie gandul ca nu o sa te vad vreodata... E singurul lucru de care imi e frica.. Acela ca niciodata visele mele nu vor deveni realitate, ca se v´a termina definitiv, pentru vesnicie..
Mi´e dor de noi..de noi..asa cum eram in trecut..
De ce nu vrei sa fie la fel?De ce sa nu ne fie bine? De ce sa nu fim noi..din nou acei copii nebuni ce se iubesc fara sa tina cont de obstacole...?
E absurd. E mult prea..abstract, gandirea mea de copil mic,naiv si intristat nu v'a patrunde niciodata in cotloanele intunecate ale sufletului tau. As vrea sa te citesc, sa stiu ce gandesti in clipa asta. As vrea sa stiu ce e adevarat din tot ce zici tu zilnic. E trist, al dracului de trist..
Si am devenit impulsiva, si irascibila. Tip la toata lumea si ma incrunt, ma uit urat, apoi in secunda urmatoare zambesc si totul pare bine si..:( .. Sunt o nebuna, prea nebuna pentru a fi inteleasa. De ce sa ma astept ca tu sa citesti asta si sa intelegi ce simt, sa iti dai seama ca nu sunt doar cuvinte..
si..am ramas acolo,inerta, cu o cana de ceai in mana, pierduta. Sunt foarte obosita. Ochii de care s'au indragostit atatia sunt acum obositi,lipsiti de stralucire si mai negri ca niciodata.
Am racit,pe bune..chiar am racit si ma enerveaza.Ma simt neajutorata. Sunt lipsita de vlaga. Ma uitam in oglinda..
Imi fuge prin cap fraza aia a ta .."dar ce..noi ne'am impacat?".. Serios..ne'am impacat? Da..
Ce e asta?Sunt chiar atat de absurda..Nu nu..gata.. ma opresc acum.!! STOP!!
E o voce in capul meu si nu vrea sa taca. Mai lasati'ma cu totii..sunt asa de obosita incat nu mai am nici macar reflexe, imi e foarte frig dar nu tremur, nici macar nu simt tastatura sub degete..
Vreau sa plutesc.. Afara e frig si toata noaptea a plouat. Stropii reci nu m'au lasat sa dorm. Simplul lor zgomot parea atunci mai intens, imi rasuna in cap fara sa il pot opri. Nu mai aveam sanse de scapare. Era ceva inevitabil. Stiam ca incetul cu incetul gandurile aveau sa zboare haotic la ce mi s'a intamplat in ultimele zile iar apoi la trecutul tot mai indepartat iar apoi la tine.
E o zi prea mohorata. Imi place ploaia. Ma linisteste.. Pe sub umbrelele umede, aceleasi fete infrigurate, expresii inghetate si zambete reci. Pare ca lumea nu mai iubeste.. Toamna le'a asternut in suflet un val de tristete. Si ma gandesc cu teama ca urmeaza iarna. Oare chiar asa va continua? Oare ma voi transforma si eu? Dar tu..vei deveni mai rece?... Mi'e frica, mult , mult prea frica de aceste sentimente si ganduri.. Mi se face tot frig si tremur. Pe straduta cad zeci de frunze galbene si toti par mult prea grabiti pentru a da atentie si micii fete triste. In alte zile de vara probabil cineva m'ar fi oprit zambitor si m'ar fi intrebat unde ma grabesc atat de tare incat nu mai vad pe nimeni in jurul meu.. Azi..nu e nimeni. Sunt doar eu.
Imi pierd usor echilibrul si ma opresc in mijlocul strazii. oamenii continua sa treaca grabiti pe langa mine. Ma simt o mica papusa in mana lor, insignifianta, marunta, neinsemnata.. As putea sa tip, de fapt, deja in sufletul meu creste o bestie ce vrea sa iasa afara, sa cunoasca lumina. As vrea sa iau primul strain de pe strada si sa il imbratisez calduros.
Vreau o imbratisare...
Sunt schimbata. Ma simt atat de...altfel.. e ceva ce nu pot descrie in cuvinte. Am devenit prea ganditoare si..profunda si simt ca nimeni nu ma intelege . Nu ma mir dar.. ma intreb cum de ai avut aceasta putere de a ma schimba. Cum poate ca starea ta sa o influenteze atat de tare pe a mea si cum poate un singur cuvant sa ma faca sa zambesc?...
De ce tu? Simt ca innebunesc si nu ma mai pot abtine. As vrea sa urlu caci nu pot fi atenta la nimic si e de rau. ca sunt la scoala .. Si sunt atat de buna actrita? Chiar nimeni nu observa asta si nu am cu cine sa vorbesc si nimeni nu e langa mine si.... ah.. ..cedez..
Sunf frânta, nu sunt in stare de nimic.. si plec.. Parasesc acest tarâm unde sunt singura straina neinteleasa si merg acasa, acolo in interiorul meu. Ma inchid in vid in propria persoana si nimeni si nimic nu ma va scoate de acolo. Voi fi rece la orice stimul venit dinafara si nu ma va schimba nimic. Nu o sa ma mai raneasca nimicuri si nu voi mai plange pentru nimeni. Voi fi doar eu si amintirea ta si in interiorul meu tu vei fi vesnic prezent si al meu si ma vei iubi.. Iar eu voi fi singura fata pentru care inima ta bate , si singura la care tii.. Si nu o sa ma mai atinga nici o ploaie, vantul nu va putea sa ma schimbe si de azi o sa ma ocup de ale mele. O sa'mi fie mintea ocupata si o sa fac ca Adina.. O sa imi permit sa cedez o data pe saptamana si atunci sa ma inchid in camera in weekend si sa nu mai dau semne de viata.. Si atunci sper ca tu o sa ma cauti si o sa iti faci griji pentru mine.. Dar eu o sa fiu prea beata ca sa fiu in stare sa iti raspund..
Stiu, stiu, mi'ai zis de zeci de ori sa nu o mai fac..si eu ti'am promis, dar nu e pe bune. E doar ceva spiritual , stii, ceva in genu, ma chinui mult si intru intr'o stare asemanatoare, gen..te prefaci ca fumezi si totusi plutesti deasupra norilor. Totul tine de autodisciplina..
Ahh, ce aberatii..
Sa revin.. Si e timpul sa devin de gheata.. In fond, nu imi mai este frica de nimic . Mi'a fost frica de suferinta, mult prea frica, asta pana am vazut un film motivant.. De ce sa imi fie frica de asa ceva? Oamenii trec peste despartiri mereu si nu este un capat de lume. De ce vorbesc de despartiri cand inca esti al meu?! Pentru ca .. esti departe, si zic asta ignorand sutele de kilometri dintre noi. Esti absent din viata mea.. Si oarecum doare mai tare decat atunci cand nu erai al meu dar.. Am ajuns sa imi repet aceeasi stupida intrebare..daca iubirea noastra mai exista sau e doar..nu stiu..ceva acolo..obsesie,obisnuinta sau pur si simplu nevoie de noi doi..
Sincer, nu stiu exact, dar stiu ca .. de azi nu mai pot fi trista,desi mi-e foarte dor de tine..
O plimbare matinala.. incerc din nou sa imi produc senzatia de tristete,dar ceva parca nu ma lasa. Sufletul meu e hotarat sa nu mai sufere,inima e hotarata sa se reintregeasca si parca tot ce este in jurul meu refuza sa inteleaga ca tu ma iubesti. Cu totii imi demonstreaza contrariul,aduc argumente foarte convingatoare , si propriul meu corp devine dusmanul meu !!
In tacerea noptii,cand in camera micuta nu se vede nici o lumina,nici macar cea venita de la luna , respirand incet si sacadat, incerc sa deslusesc ceva in abisul intunecat ce pare sa sufoce si sa inghita sentimente,lacrimi,tristete.. Nu vad nimic,nu simt nimic , m'am transformat in fiinta de piatra ce nu am fost niciodata.. Stiam ca plansul ma calma,siroaie de lacrimi ce alunecau fierbinti reuseau sa ma scoata din acea transa creata de tine. Dar acum nu mai plang , nu mai am lacrimi sa'mi plang iubirea imposibila si incepe sa doara tot mai tare. Auto-distrugere e cuvantul de baza..
Nu mai am cum sa mi te scot din cap,lacrimi nu mai am si doare din ce in ce mai tare.. Incep sa nu mai suport gandul,o iau razna incetul cu incetul. Mi'e din nou frica de reactiile mele.. Ascult melodiile noastre , ma uit la pozele tale, imi amintesc de tot ce a fost si ...nimic. Lacrimile nu vor sa cada :| !! Deloc.. Dar o sa ma linistesc,cu orice pret.
Amintirea vesnicului el,tainic pastrata printre aventuri , fum si nopti pierdute aiurea..
Nu mai pot iubi. Am incercat si tot incerc de luni bune sa ma apropii de cineva,dar eforturile mele sunt in zadar. E ca si cum toata fiinta mea vrea asta,inclusiv creierul cel incapatanat,chiar si inima franta vrea sa iubeasca un alt zambet strengar , dar nu se intampla. Incep sa pierd timpul cu alte persoane,dar ma simt prea singura chiar si inconjurata de zeci de prieteni.
Sunt atat de absurda, schimb numere de telefon, id'uri, le dau sperante,iar cand vine vorbim mai mult decat fata in fata ma enervez fara motiv pe toti, incep sa ii urasc si sterg orice urma de legatura cu ei. Nu ii mai suport,deloc, nu le suport mofturile,nu mai am rabdare sa le explic ce se intampla cu mine, iar cand vad ca nu ma inteleg sau ca fac gesturi aiurea..se termina, fara regrete.. Ii las balta..si chiar daca ei inca ma mai cauta , in adancul sufletului nu mai poate patrunde nici un cuvant ,nu mai exista mangaiere pentru durerea mea si nici remediu pentru incurabila boala numita Andrei.
Am incercat sa ignor sentimentele si parea ca o perioada imi reusea dar..nu iti poti uita prima dragoste. Lacrimi cad usor pe obraz.. in sfarsit..cat am asteptat asta.. Lacrimi fierbinti.
Vreau un dus rece. Sa simt picaturi umede amestecandu'se cu lacrimile fierbinti,contopindu'se de parca ar fi fost facute unele pentru celelalte.
19:37 , 19 august 2011
"Era pierduta pe ganduri. Se simtise oribil zilele astea,i se indeplinise dorinta si iti simtea lipsa .. Ardea ceva in ea de fiecare data cand erai indiferent cu ea, de fiecare data cand o ignorai. Se convinsese ca era dependenta de tine,si era gata sa admita asta si chiar sa se impace cu gandul..
Aer curat de tara,liniste totala, atata natura libera,nestingherita,putea sa alerge ca o nebuna pe camp, sa tipe sau sa planga , sa cada pe firele usor umede de iarba si sa planga acolo, sa formeze roua falsa din lacrimile sale , putea sa faca orice. Nu mai era nimeni in afara de ea si marele pom.
Sprijinindu'se usor de gardul din lemn ce imprejmuia peisajul, cu privirea pierduta..statea acolo incremenita, nu se misca , abia se vedea cum respira. In aceleasi casti, doar melodii triste... Ii placea mult sa stie ca doare amintirea ta. Era o dovada ca inca te iubea. Probabil de aia isi si dorea sa planga si sa se calmeze.
De ceva timp chiar avea nevoie de confirmarea propriei persoane ca sa stie ca nu poate respira fara sa stie nimic de tine. Si isi zicea ca daca nu te iubeste, de ce o doare indiferenta si de ce intreaga sa fiinta sufera ..?! Nu putea sa inteleaga si era tarziu,mult prea tarziu..
Trecuse atata timp peste ea. Mai bine de 9 luni in care a ramas neschimbata,in care a visat la vesnicul EL in fiecare noapte. Era acelasi cerc vicios in care era blocata si din care nu mai exista cale de scapare. Zilele erau pline cu soare,radea,zambea si era fericita. Ah..!! de'ar sti ei ce bine joaca teatru.. Bine ascunse sub un zambet fals,adevaratele sentimente inundau incet creierul fetei ce simtea ca din clipa in clipa va ceda si se gandea deja la o scuza potrivita pentru a fugi acasa,unde,in siguranta oferita de cei patru pereti , sa'si poata plange amarul.
Atat de mult in iubea, nu il lasa sa plece din suflet nici macar pentru o clipa. El era prizonierul inimii ei , si nu avea sa plece nicicand. Avea sa ramana acolo pe vecie..in fond,prima dragoste nu se uita.
Si'ar fi dorit ca refugiul ei sa fie unul mai..diferit. Vroia sa fie singura mai mult ca oricand ,insa nimeni nu ii putea oferi sentimentul asta.. nimic nu o putea ajuta.. Muzica,par ciufulit,acelasi birou si aceleasi randuri.. "
21.22 7 august 2011
As vrea o tigara! Cer prea mult? Da..nu conteaza ca nu mai fumez,vreau tigara aia in mana mea acum. Vreau sa o simt usor si sa ma prefac ca sunt deja fumata fara sa o fi atins macar cu buzele. Sa ma simt putin ametita. Vreau si o sticla de vin rosu.. Nu..nu rosu , vin alb, demi-sec.. Sa fie bun si putin dulce . Si as mai vrea o sticla de Jack Daniel's. Sa stau intinsa pe covorul din camera mea cu paharul langa mine si sa privesc nedumerita inca intrebandu'ma in gand daca e bine ce fac sau nu..daca intr'adevar vreau asta sau nu. Si sa'mi raspund ca vreau sa uit de el macar pentru o seara si sa ma conving ca nu pot face nimic prostesc in afara de a adormi cu lacrimi in ochi. Si vreau sa beau acel pahar de Jack, sa'l beau incet , privind in gol. Apoi sa imi aprind acea tigara si sa trag un singur fum.. sa simt ca plutesc si sa simt cum toate relele dispar, cum fumul imi trece usor prin mine , cum imi inunda incet creierul. Apoi sa simt o presiune asupra corpului meu , sa ma simt imobilizata , sa vreau sa tip dar sa nu pot. Brusc sa aud un tipat asurzitor , dar zgomotul sa vina din capul meu, sa fie vina vocilor ce'mi sopteau usor "fa'o..e timpul.. uita'l..poti asta si vrei asta si o vei face!!TREBUIE" , iar in linistea de mormant din camera sa nu rasune ecoul nebuniei mele. Apoi vreau sa aprind veioza si sa'mi privesc chipul obosit, sa'mi vad ochii plini de disperare, sa citesc in ei teama, apoi sa privesc trupul aproape lipsit de vlaga, sa ating usor reflexia din oglinda de parca ar fi a unui strain. Si vreau sa nu mai simt oboseala, sa ma descatusez de tot ce ma tine legata aici, de tot ceea ce nu ma lasa sa zbor.. si mai vreau...sa las usor halatul albastru sa alunece pe umerii deja goi , sa mi se faca frig , sa incep sa tremur si sa fug repede in pat. Sa beau o gura de vin, si sa'mi termin tigara, sa mai vars o lacrima in amintirea ta iubire . Sa vreau sa te sun, si chiar sa te sun, apoi sa ma izbesc de zidul numit "a respinge un apel".. Si sa continui sa te sun si sa te stresez pana cand vei raspunde intr'un sfarsit si eu..pierduta printre ganduri, sa nu stiu ce sa iti zic.. sa incep sa ma intreb de ce te sun si ce vreau de la tine.. si apoi sa adorm cu un "te iubesc" pe buze..
Dar ma trezesc la realitate. Sunt eu in aceeasi camera, la acelasi birou, plangandu'mi amarul pe acelasi blog uzat,prafuit si demodat, plin de cuvinte aruncate aiurea si vorbe fara nici un sens, fraze fara noima si melodii triste.
Totusi.. stiu cum o sa se termine seara asta... "Te iubesc.."
Chiar te iubesc..dar doare..Iubeste'ma si tu daca simti asta...
"- Nu mai sunat timp de doua zile!! Nu ti'a fost dor de mine ?! Pe tine nu te doare daca nu ma auzi o zi...:( -Nu am fost acasa,a fost ziua mea,nu am avut cand sa te sun... - Iti puteai face timp daca intr'adevar vroiai asta...:-j -Andrei..ma urasti? -Nu'mi pasa.. -Andrei... ma urasti? -Nu'mi pasa,nu auzi...?
-Nu o sa am cu ce sa te mai sun.. -Ba da,in jumatate de ora. -Dar nu am cum.Nu te mai pot suna!! -Ba da,te iubesc :*! - Eu nu o pot suna pe mama ta!!!!! -Ba da poti,daca vrei sa vorbim :*. Te iubesc. -Si eu dar chiar nu pot face asta....:( - Taci...te iubesc ..:* -Off,bine... -Te iubesc .. - Si eu.. "
"-Cine e Alexandra?" "-Alexandra?! Toate vin,toate pleaca,doar Alexandra ramane.."
Și e ciudat cum stai uneori și te gândești la tine,la ce ai realizat,la ceea ce ești,și nu vezi nimic care ție să ți se pară special. Dar pentru unii,fiecare mic lucru mărunt făcut de tine poate să pară ceva extraordinar,plăcut,frumos și,indiscutabil,de încercat pe propria piele.
Am ajuns să cred că îmi iubesc viața fix așa cum e. Am început să mă obișnuiesc cu mine și să mă simt bine în pielea mea.
Viața e frumoasă.. ce Dumnezeu..
Revenind.. Aseară în timp ce eram ruptă de somn și așteptam să se infăptuiască nu știu ce minune,am avut o revelație. De fapt,nu ii pot zice așa,dar mă rog. Un comentariu frumos m'a intrigat extrem de tare.. Dar in același timp,m'a și ambiționat să zic așa. O fi și din cauza zodiei,leu,dar și pentru că are dreptate. Eu nu prea suport să primesc critici,fie ele și constructive,prefer să îmi dau singură seama ce am făcut prost,dar de data asta s'a schimbat ceva.
În fine. Să zicem doar că am hotărât să nu îmi mai plâng de milă. Și da,da,știu,am mai zis asta și nu am făcut'o,dar de data asta v'a fi diferit.
Pnm,ce nu mă omoară,mă face mai puternică. Hotărându'mă într'o oarecare măsură să schimb tematica blogului,in sensul că nu va mai fi un loc unde mă voi plânge de cât de nefericită sunt,ci voi expune viața mea așa cum este,scris negru pe alb,fară exagerări.
Aceasta revelatie mi'a bantuit creierul intr'una din obisnuitele mele nopti albe,cand ma gandeam la povestea de dragoste dintre Aimee si Dor al ei,si la ce mi'a zis The.cuki ..
Ma gandeam ca.. intr'adevar as putea sa uit de el daca as vrea. Dar uite problema. Ca nu vreau sa il las deoparte. Stiu ca probabil imi fac foarte mult rau pastrandu'l in viata mea,dar am invatat un lucru si mai important. Acela ca am vointa si ambitie foarte mare.
Nu ma astept ca vreunul dintre voi,cei care imi cititi blogul sa intelegeti ce debitez eu pe aici. Pentru ca e viata mea personala. Luni intregi am cautat sfaturi de la altii.Pe bloguri,pe Tpu,pe forumuri,diferite site'uri etc. etc. Nu m'a putut ajuta nimeni cu nimic. Si acum inteleg si de ce. Pentru ca povestea noastra nu este una normala,una obisnuita. Iese din tipare si asta pentru ca amandoi am facut tot posibilul sa ne fie bine,desi nu prea stim cum. Eu nu o sa il pot uri..niciodata,pentru ca el este si va ramane prima mea dragoste. Si nimeni si nimic nu o sa schimbe asta,indiferent de ce se va intampla.. dar timpul trece si toate trec.
Oricum,azi sunt vesela,am simtit nevoia sa'mi fie dor de tine,sa simt acea durere in stomac,dar nimic. Am ras din nimicuri,am zambit,am fost extrem de fericita cand a plouat,am trait viata. Asa ca voi,cei care sunteti poate nefericiti, uita'ti de rele si bucurati'va de ce aveti..
Visez cu ochii deschiși,iar când adorm,mă trezesc la realitate... Realitatea dură,plină de răutăți și pe care oricât aș încerca,nu o voi putea schimba vreodată.
Vom ajunge într'o zi să fim invizibili,iar farmecul vieții va dispărea pentru totdeauna din mințile și sufletele noastre.
Vom uita de noi,vom ajunge roboți,fără sentimente,fără remușcări,fără nimic ... Universul va fi prea mic pentru noi. Nu vor mai exista genii,nici rai,nici iad, nici idoli,nici reîncarnare..
Atunci vom fi pierduți în abisul întunecat al științei și tehnologiei,pierduți în uitare. Ne vom căuta vechile obiceiuri,vom căuta prieteni dragi,dar totul va fi rămas în trecut,departe de noi..
Și totuși,Timpul,iluzie sau capcană? Suntem sau nu prizonieri în propria viață? Nu stiu..sincera sa fiu.. Dar stiu ca e viata noastr,si trebuie traita la maxim.
Ai stat vreodata sa te gandesti cat de repede trece timpul. Gandeste'te putin..
In cazul meu,incerc sa'mi dau seama cand au zburat 17 ani din viata mea..17.. Atatea lucruri care s'au intamplat..atatea amintiri,atatea zambete si lacrimi,atatea regrete si dorinte ascunse,sentimente si pasiuni ascunse,obsesie,durere apoi fericire.
Stii ce..toate trec ba. Da'le dracu de necazuri si suparari.. :-j. Nu se merita.
